Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL VIII
SPĂRGĂTORUL DE PIANE
Într-un număr al revistei „Bravo” apăruse o fotografie cu Brian
Jones de la „Rolling Stones”, purtând o haină lungă, dintr-un fel de
blană neagră. Ne-am hotărât să ne procurăm şi noi aşa ceva, pentru
că ni se părea extrem de elegant. Mama mea a fost din nou solicitată
în această acţiune, aşa că, în scurt timp, aveam cu toţii nişte haine
lungi până la jumătatea pulpei, deschise la spate cu o tăietură ce se
termina pe talie în doi nasturi. În faţă, aveam o linie de nasturi,
îmbrăcaţi tot în acelaşi material, iar gulerul era înalt, pe gât, ca apoi
să se deschidă într-un rever larg, atunci când purtam hainele
deschise. Croiala era perfectă, cu umeri laţi, strânsă pe talie, şi ne
stătea foarte bine. Problema era că nu le puteam purta la concert
pentru că transpiram în ele în lumina reflectoarelor, aşa că deveniseră
mai mult un semn de recunoaştere pe stradă. Toamna şi iarna le
purtam destul de frecvent.
În 1967, cei de la Casa Studenţilor, remarcând intenţia noastră
de a apărea unitari, influsiv în costumaţie, se hotărâră să ne comande
nişte costume de scenă. Atât materialele cât şi croiala au fost preluate
de ei şi costumele au ieşit, într-adevăr, o minune. Materialul era un
fel de „Changeant” gri închis, ce bătea uşor, prin brocart auriu, în
albastru şi negru. Croiala a fost perfectă, iar o cămaşă albă şi o
cravată întregeau ţinuta extrem de elegantă şi de decentă totodată.
– Ce mă fac, Claudiule, că habar n-am să-mi leg o cravată?
– Hai că te învăţ eu!
– Dar de ce naiba mai trebuie şi cravată, nu ajunge că umblăm
ca nişte papiţoi, în costum şi cămaşă albă?
– Ei, acum asta e! Totul are un preţ. I-am păcălit, ne facem
treaba şi la „Lola” şi aici, aşa că las-o baltă! E chiar foarte bine, doar
că ar putea zgârciţii ăştia să ne plătească mai bine, că doar încasează
destul de pe urma noastră!
95