Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Studiind improvizaţiile altora, am ajuns să învăţ multe despre
funcţia acestor părţi libere, în care unul dintre instrumentişti, cel mai
adesea ghitara solo, începe să recompună şi să interpreteze, în felul
lui, ceea ce structura piesei, textul sau melodia reuşiseră să transmită
până în acel moment. Instrumentul prelua firul roşu, uneori urmărind
melodia principală, dar de cele mai multe ori, neglijând-o, cultivând
posibilitatea de a produce un punct culminant într-o piesă. O rupere a
sonorităţii ciclurilor şi o exacerbare a expresiei. Este foarte,
interesant să urmăreşti o melodie cu câteva strofe şi refren, în care ţi
se prezintă un fel de poveste, ca apoi, în momentul în care începe
partea solistică, să ai senzaţia că, deşi fără text, în mod abstract,
începi să pătrunzi întreaga profunzime a mesajului emoţional al
piesei. Acest mod de a sintetiza instrumental ceea ce câteva strofe au
prezentat, narativ, mai înainte, s-a tot perfecţionat până în ziua de
azi. Au apărut atâţia solişti cu tehnici atât de diferite, Santana sau
Van Hallen, Eric Clapton ori Jimmy Page, care pot interpreta o
melodie chiar de la început pe instrument, dăruindu-i o maximă
expresie, fără a mai avea nevoie de text. Să ne gândim, ori, mai bine,
să reascultăm „Samba pa’ ti” a lui Carlos Santana! S-ar putea specula
mult mai mult pe marginea acestei teme, dar, la ora aceea, nu
ajunsesem încă să conştientizez funcţionarea instrumentului solist, ci
doar o intuiam. Mă limitam la experimentele pe care le făceam,
continuând unele rezolvări dintr-un solo al unui mare ghitarist,
realizând astfel sinteza necesară pentru o piesă de-a noastră, care
cerea acest lucru.
Încă de la începuturi, îmi alesesem funcţia de ghitarist de
acompaniament. Pentru că în „Beatles” pe acest post era John
Lennon, mi se atribuise şi mie numele „John”. Şi pentru că John era,
cel puţin după părerea noastră, conducătorul „Beatles”-ilor, fusesem
şi eu acceptat ca şef, calitate care nu era deloc de invidiat. Trebuia să
mă ocup de toate, să organizez, să orchestrez, sigur, cu ajutorul
celorlalţi, dar pe răspunderea mea. După ce Claudiu plecase,
rămăsesem singurul care avea habar de lipit cabluri, de schimbat
lămpile în amplificator, de reparat una-alta, ori de ajustat ghitare.
Pe lângă asta, purtam şi discuţiile necesare cu autorităţile, fiind
socotit, nu ştiu nici azi de ce, cel mai serios din grup. Deşi Claudiu se
specializase să interpreteze piesele instrumentale, iar mie îmi plăcea
să acompaniez, eram totuşi preferat la improvizatii şi la riff-uri, când
92