Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

genul preferat pe timpul acela. În zilele următoare, am stabilit cu
Claudiu nişte arpegii ce făceau aranjamentul mai transparent. Eu
cântam în sus patru note, iar el, în acelaşi timp, în jos, în ordine
inversă. Ni se păru o găselniţă genială şi eram extrem de multumiţi.
Kamo şi Pilu prinseră ideea piesei din zbor, aşa că repertoriul nostru
se lărgi imediat cu un cântec nou, mai lent, dar foarte melodios. La
refren, când intrau şi celelalte două voci, Kamo şi Claudiu, simţeam
ceva asemănător cu acel fior dat, până atunci, doar de „I Wanna Hold
Your Hand” ori de „Please, Please Me”.
Ei, gheaţa fiind spartă, Moni se puse pe treabă şi chinuia ghitara
cu tot felul de melodii, mai mult sau mai puţin ciudate, mai mult sau
mai puţin copiate, dar curajul lui ne-a atras pe o pantă care avea să se
dovedească decisivă pentru progresul nostru. Acordurile erau şi ele
puţine, pentru că pe Moni îl lăsam să cânte doar cu vocea pe scenă –
de ghitară nu avea voie să se atingă. Piesele de neuitat ale
„Beatles”-ilor şi ale celorlalte formaţii din acea vreme fuseseră o
şcoală bună pentru noi. Melodiile ce aveau să urmeze şi pe care le
intitulam „compoziţii proprii” erau tributare stilului „beat”. Soluţiile
armonice şi ritmice, ba chiar şi melodiile, păreau cunoscute. Aveau
aerul că sunt preluate ba de ici, ba de colo, dar nimeni nu ar fi putut
să ne acuze pentru asta, fiindcă noi realizasem o sinteză, fericită cred
eu, a tot ceea ce acumulasem până atunci ca experienţă muzicală.
În scurt timp am scos şi eu la iveală cele două prelucrări de
folclor, „Pădure, pădure” şi „Bun e vinul”, pe care le interpretam în
măsura de 4/4, bătută cu sete de Pilu, pe care-l întrerupeam doar ca
să scoatem câte un „Hei!” în cor.
Plăcerea de a cânta era tot mai mare, ştiind că, pe undeva,
succesul de public se datora acum şi ingeniozităţii noastre de a
compune şi aranja piese originale. Tandemul Bordeianu–Covaci s-a
impus repede prin calitate. Moni era un izvor de teme simple,
geniale, iar eu adăugam refrenul sau părţi de trecere şi completam cu
voci şi aranjamente instrumentale. Începusem să prind gustul
descoperirilor pe ghitară şi inventam tot felul de formule ritmice şi
melodice, pe care le foloseam în noile compoziţii. În ceea ce priveşte
improvizaţiile, învăţasem pe dinafară câteva, de la „Beatles”,
„Rolling Stones” şi „Kinks”, şi le foloseam, după caz, cu mici
modificări.
91