Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

coperirea patrimoniului folcloric real, inalterat şi inalterabil în esenţa
sa, interpretarea creatoare a acestuia, au oferit formaţiei „Phoenix”
forţa de a deveni un fenomen artistic şi cultural esenţial.
Din acel moment, creaţia lor nu mai ţine de cultura rock, ci pur
şi simplu de cultură. Şi în mod esenţial de cultura românească.
Întâlnirea fericită cu creaţia populară de valoare, cercetarea
aplicată în folclor, studiile aprofundate de paleofolcloristică au
depăşit faza constatativă. „Phoenix” a creat muzică în spiritul
folclorului, mergând până la rădăcinile cele mai adânci ale
spiritualităţii noastre, până în perioada pre- şi paleocreştină. Ritualuri
magice, ritmuri ancestrale, măsuri tradiţionale au fost revigorate.
Muzica „Phoenix” a devenit modernă valorificând, asemeni tuturor
marilor creatori ai artei contemporane, moştenirea arhaică, populară,
ritmurile subterane, vitale, ale supravieţuirii unui popor, ale unui
întreg areal.
Situat, geografic, la interferenţa spirituală est-vest, nord-sud,
preluând influenţele balcanice şi orientale într-o sinteză de rigoare
clasic-occidentală, muzica „Phoenix” defineşte un spirit şi un spaţiu.
Întâlnirea norocoasă cu mari textieri, mari poeţi, a prilejuit
conjuncţia cu capodopera. După „Cei ce ne-au dat nume” şi „Mugur
de fluier”, remarcabile realizări ce fructifică creaţia populară într-un
context rock european, „Cantafabule” aduce muzica rock la nivelul
cel mai de sus al actului cultural. Concepţie, muzică, text, spectacol,
totul este la nivelul de vârf al creaţiei. Mai mult nu se putea face.
Şi nu s-a făcut. Au trecut 18 ani de la lansarea acestui dublu LP
şi nimeni nu a realizat ceva comparabil, nicidecum superior. A fost
momentul de vârf al „Phoenix”-ului. Din păcate, insuficient
valorificat. Câteva concerte în ţară, trei în Bucureşti, nu au dat
dimensiunea reală a fenomenului. „Phoenix” a fost confruntat în
permanenţă cu un paradox. A fost, este şi, probabil, va rămâne
singura trupă care a creat muzică rock cu sound românesc, care a
compus şi interpretat rock cu dimensiune culturală şi spirituală. În
permanenţă, muzica lor a fost esenţialmente românească. Aici
intervine paradoxul. Nici până în 1977, nici după 1990, politica
culturală românească nu a sesizat şi nu a utilizat uriaşul potenţial
emoţional al muzicii „Phoenix”. Nimeni nu a dorit şi se pare că nu
doreşte să beneficieze de efectul „propagandistic” pro-românesc,
latent în muzica lor. Pentru că „Phoenix” vorbeşte despre România
9