Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

să greşesc. La ora aceea ideile nu-mi erau atât de limpezi, dar
începusem să intuiesc sensul. Dovezile au apărut mai târziu, după ce
cunoscusem şi alte fete. Atunci eram cu totul şi cu totul fixat asupra
lui C., care mă satisfăcea din toate punctele de vedere. În ultima
vreme înflorise pur şi simplu şi lumea se uita după noi pe stradă
admirativ. C. era deosebit de inteligentă, avea talent la limbi străine
şi rezultate foarte bune la şcoală, cânta la pian şi, în plus, cunoştea
top-urile străine la zi. Ne potriveam de minune în tot ce făceam.
Oricum, eu nu aveam altă experienţă decât cea dobândită împreună
cu ea. Eram extrem de activi, dar foarte discreţi, aşa că prietenii
noştri nici nu bănuiau ce se întâmpla în momentele în care eram
împreună, fără martori.
Între timp, la Moni acasă începuseră să foiască tot mai multe
fetiţe, care mai de care mai tinere, unele chiar mult prea tinere. Se
pare că acea ceată veselă ce se polarizase în jurul lui Moni nu prea
avea chef să se ocupe de fete mai mature, care, eventual, ar fi putut
avea şi pretenţii mai mari decât glumele şi alcoolul, ce curgeau
necontenit. La plecarea lui Moni, în 1970, Chaka şi Şobre, cei doi
„rody” de bază, au vândut peste trei sute de sticle goale de alcool,
vodcă, vin şi ce s-a mai nimerit.
Faptul că eu nu aveam ochi decât pentru C. şi nu participam la
chefurile de la Moni nu era bine văzut de ceilalţi. Dar eu eram
îndrăgostit şi, pe lângă asta, mai aveam de luptat din greu şi cu
şcoala, unde mi se făceau tot felul de mizerii. Liceul de arte plastice
avea profil umanist, deci se învăţau franceza, engleza, rusa şi latina
ca şi toate celelalte materii ce intrau în programa şcolară obişnuită.
Adăugând şi disciplinele de specialitate, se ajungea la un program de
peste patruzeci de ore pe săptămână.
Alt motiv al neparticipării mele la chefurile de la Moni era acela
că încă nu dădusem de gustul alcoolului. Beam căte o bere de 1 Mai
şi de 23 August şi eram mulţumit. Cu atât mai mult mă enervau cei
ce, după câteva pahare, pierdeau simţul realităţii şi se plasau mai sus
de lumea înconjurătoare. Atunci, bancurile fizice deveneau şi mai
rafinate şi mai macabre, iar tonul de sarcasm şi superioritate se
amplifica. Apăreau şi aluziile ironice la aşa-zisa mea trădare,
colaborarea de la Casa Studenţilor nefiind prea bine văzută în cercul
nostru protestatar. Era mai uşor să negi totul, să preferi comoditatea
şi să nu realizezi nimic din ceea ce are de-a face cu disciplina, voinţa
82