Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

difuzorului făceau ca sunetul să fie mai masiv, dar şi mai lent. Acest
lucru mi s-a clarificat abia când am făcut o comparaţie directă, care
m-a pus pe gânduri.
Tatăl meu îl cunoştea pe şeful magaziei de materiale unde se
ţineau instrumentele, costumele grupului de dansuri folclorice şi
toate celelalte. Erau consăteni şi după câteva rugăminţi, plus un
oarecare bacşiş, am reuşit, discret, să împrumutăm amplificatorul.
L-am dus la „Lola”, unde a fost o noapte de pomină. Sunetul
devenise mult mai clar şi mai tăios, iar eu aveam posibilitatea de a
forţa amplificatorul care, la valori maxime, începea să distorsioneze
în etajul de preamplificare, generând armonice. Începusem să-l
obişnuiesc cu bacşişuri pe responsabilul magaziei, care nu avea tăria
să spună „nu”, aşa că luam „Musima” tot mai des, fără ca vreunul de
la Casa de Cultură să bănuiască ceva. Îmi doream tot mai mult un
amplificator separat, pe care să-l pot controla singur, dar acest vis nu
avea să se împlinească decât peste mulţi ani.
Cu C. mă vedeam zilnic, când la mine acasă, când la noua ei
locuinţă, urmărind programul părinţilor ei cu atenţie şi profitând de
momentele în care aceştia erau la serviciu. Mă întâmpina de cele mai
multe ori într-un halat de baie, sub care nu avea nimic.
Ne repezeam hulpavi unul la altul, dăruindu-ne reciproc acea
delicioasă plăcere fără de care nu mai concepeam să mai existăm. Ne
retrăgeam în ultima cameră şi, cu capul spre uşă, în pat sau pe podea,
ne prelungeam extazul. Eram cu urechile ciulite la uşa de la intrare,
gata să sărim în sus şi să ne prefacem că nimic nu s-a întâmplat. Din
fericire nu ne-a surprins nimeni. Nu ştiu dacă aş mai fi reuşit să rezist
unei situaţii atât de penibile. Acele exerciţii, prin care căutam cu
înverşunare ca într-un timp cât mai scurt să obţinem ceea ce doream
unul de la celălalt, m-au făcut să înţeleg că dragostea fizică era ceva
deosebit de acel sentiment de preţuire şi tandreţe ce ne umplea
inimile de fericire. Chiar şi astazi sunt convins de acest lucru,
întrucât sentimentul numit iubire poate îmbrăţişa o gamă mai largă
de relaţii. Îţi poţi iubi mama şi fratele ori prietenii şi le poţi fi devotat
până la sacrificiu. Acest sentiment presupune respect şi dăruire şi
este prea înalt şi preţios pentru a-l amesteca cu o plăcere fizică,
semnificativă de altfel ca una dintre cele mai agreabile ocupaţii, dar,
în mod cert, nu şi cea mai importantă. Acest lucru mi s-a clarificat
de-a lungul anilor şi mi-ar fi greu să mai gândesc altfel, chiar de-ar fi
81