Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

„Flower power”, mişcarea hippy, revolta tăcută şi paşnică,
evenimentele din ’68 din Franţa şi Cehoslovacia: lumea se grăbea.
„Libertate, fraternitate, egalitate” – un slogan reînviat. Părea posibil.
În România apăreau zorii unei speranţe. Mai-binele părea şi el
posibil. Părea. După puţină vreme, oglinda s-a întors. Destinderea a
fost ştrangulată, oamenii şi-au pierdut zâmbetul. Era important să ai
de mâncare. Oamenii erau pământii şi priveau spre pământ. Multi au
uitat.
Dar fiecare lucru poartă un nume. La început îşi spuneau
„Sfinţii”. Într-o epocă habotnică, încă proletcultistă, nu era uşor să te
numeşti aşa, darămite să apari pe scenă. „Erau nişte copii, în 1962,
dar simţiseră mersul lumii. Soarele mergea spre Vest. De acolo venea
şi muzica lor. Oficialităţilor nu le-a plăcut asta şi-au apărut primele
interdicţii. S-au refugiat în cluburi obscure pe care le-au făcut
celebre.
După ce ani de zile au prezentat publicului românesc muzica la
zi din lume, şlagărele formaţiilor „Beatles”, „Doors”, „Kinks”, au
început să producă propriile lor cântece.
Nu erau singura formaţie rock. „Olimpic ’64”, „Sincron”,
„Cromatic”, „Sideral”, „Cometele”, „Mondial”, „Roşu şi Negru”
creaseră, alături de „Phoenix”, fenomenul rock românesc.
În anii ’66-’70, „Phoenix” preluase stindardul. Spiritul lor
vizionar i-a făcut să vadă, pe vremea când marea masă şi chiar
analiştii politici se lăsau amăgiţi de aparenţa eliberării spirituale şi
materiale, că totul nu este decât o farsă – metafora coliviei de argint,
a canarului închis, a materializat conştiinta pierderii iluziei, în nişte
ceasuri în care mulţi vedeau lumea în roz.
Percepţia acută a realităţii i-a distanţat şi individualizat. Textele
agresive la adresa mediocrităţii, îndoctrinării şi, în fond, a puterii au
devenit manifeste ale tinerei generaţii. „Vremuri”, „Canarul”,
„Totuşi sunt ca voi” spuneau cu mult mai mult despre generaţia
pierdută decât un teanc de analize sociologice.
Tinerii s-au regăsit în aceste texte. Ei erau aceia cu pantalonii
strâmţi şi soioşi, excentrici şi teribilişti, dar asemeni celorlalţi
oameni, chiar dacă aceştia îşi pierduseră, cel mai ades, idealurile.
O permanenţă a formaţiei „Phoenix” a constituit-o căutarea
identităţii. Faza maturităţii a reprezentat-o autoasumarea calităţii
spirituale de român. Identificarea matricii stilistice româneşti, des-
8