Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

La clubul de caiac-canoe mai era un tip foarte ciudat, cu o
privire fioroasă şi o faţă de bandit aşa cum scrie la carte. Nu l-am
văzut niciodată pe apă cu vreo barcă, mulţi ani mai târziu aveam să
aflu că nici nu ştia să înoate bine, dar se afla în permanenţă în
preajma antrenorului şi a grupului celor favorizaţi şi respectaţi. După
cum arăta, presupun că îşi dobândise deja medaliile şi că mai făcea
sport doar din plăcerea de a fi împreună cu colectivul, deşi, dacă mă
gândesc bine, nici la antrenamentele de sală nu-l văzusem vreodată.
Ochii lui negri ca tăciunele şi sprâncenele veşnic încruntate te ţineau
la respect şi impuneau distanţă. O mustaţă neagră, ce cobora până pe
maxilarul inferior de sub nasul drept şi arcuit, îi dădea acea înfăţişare
sălbatică de partizan sârb sau de haiduc. Prietenii îl numeau Carbo,
deşi el se numea Cornel Calboreanu. Făcea parte din grupul celor ce
aveau voie să se plimbe cu barca cu motor şi să participe la chefurile
ce se ţineau mai mult sau mai puţin discret, în societăţi restrânse.
N-am descoperit nici până azi care-i fuseseră meritele, dar, ulterior,
s-a dovedit un tehnician ingenios, în stare să salveze orice situaţie,
improvizând ad-hoc tot felul de sisteme, care de care mai şubrede şi
mai instabile, dar care, pe moment, îşi făceau datoria.
Moni continua să studieze cu atenţie revistele străine.
– Fii atent, îmi zise într-o zi, fii atent ce pantaloni strâmţi are
Mick Jagger, uşor trapez. Nu-ţi plac?
– Ştiu eu?
Pe atunci, purtam haine croite şi cusute de Mutti, care îmi
cunoştea dimensiunile şi gusturile, dar căreia nu-i plăcea să lucreze
pentru bărbaţi. Eu eram singura excepţie. Pantalonii trapez îmi
plăceau şi tare îmi mai doream şi eu aşa ceva, la modă şi, în acelaşi
timp, ieşit din comun.
– Ar trebui să ne facem şi noi!
– Să vorbesc cu maică-mea, dar nu cred că are pentru noi.
– Măi, dar trebuie! Gândeşte-te, pe scenă, ce delir, ce mişto o să
arătăm!
– Bine, să vedem.
I-am arătat mamei câteva fotografii din „Bravo” şi „Musical
Express”, ce începuseră să sosească regulat pe adresa lui Moni, şi
i-am explicat ce aveam de gând.
75