Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

de accidente în care era să rămân orb de câteva ori. Un bătrân doctor,
cunoscut în oraş, Curcan, spusese:
– Dacă acest copil va supravieţui şi va ajunge la vârsta de şapte
ani, nu va mai fi bolnav niciodată!
Se pare că a avut dreptate: nu am mai avut probleme decât cu
sinuzita şi cu accidentele, de care eram eu de vină.
În barcă lucram împreună cu un băiat foarte arătos, cam de
vârsta mea, pe nume Schwarz. Avea ochi albaştri şi păr negru, ceea
ce producea un efect demn de observat asupra fetelor, umeri deosebit
de laţi faţă de şoldurile înguste şi picioare frumoase. Mergea graţios
şi era uşor efeminat, cu corpul lui fără pic de păr şi cu pielea în
permanenţă albă. Eu, împreună cu el, alcătuiam „dublul-fantomă”.
Când colegii de antrenament porneau în susul Begăi, trăgând din
răsputeri, urmăriţi de strigătele din megafon ale lui Burşi, care-i
teroriza din barca lui cu motor, noi ne strecuram pe lângă sălcii şi
prin tufişuri, plimbându-ne lejer şi căutându-ne liniştea în josul
râului, departe de ochii vigilenţi ai antrenorului. Ne opream des prin
parcuri şi conversam cu fetele de pe mal. Alteori, luam chiar o canoe,
„Mohicanul”, ce servea mai puţin antrenamentelor, cât transportului,
destinată celor favorizaţi de club, şi plecam la „agăţat”. Erau destule
fete care, impresionate de alura noastră sportivă, se arătau gata să se
lase angajate într-o aventură cu barca pe râu.
Iarna făceam antrenamente la sală şi acest lucru îmi plăcea.
Întotdeauna am simţit satisfacţia să-mi forţez trupul, să-mi caut
limitele rezistenţei la efort, mai ales după ce am constatat că, la
calibrul meu, posed o forţă cu mult mai mare decât s-ar fi aşteptat
cineva. Era, de altfel am rămas şi acum, extrem de rapid, lucru
neaşteptat pentru masa de care mă bucur azi. Îmi plăcea să ridic
greutăţi la antrenament, făcând câteva mii de kilograme pe seară. Cel
mai mult agream, totuşi, gimnastica la sol şi ajunsesem expert în flicflac,
salt în faţă şi în spate, şi la „săritura leului”, un salt în lungime
cu trupul întins, ca şi cum s-ar sări în apă, aterizând pe saltea întâi cu
mâinile, apoi rostogolind corpul peste cap şi oprindu-te din nou cu
tălpile pe pământ. Cochetam şi aici cu extremele, încercând să sărim
la o distanţă cât mai mare. Deplasam salteaua tot mai departe, ori
puneam pe cineva să stea capra. La un moment dat, săream peste un
individ ce stătea în picioare, doar cu capul plecat. Exerciţiile astea
mi-au prins bine până astăzi.
74