Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Pe mine, orice presiune din afară nu a reuşit, de când mă ştiu,
decât să mă înverşuneze şi mai rău. Şi mai ales când mi se făcea o
nedreptate! Experienţele din timpul copilăriei s-au cristalizat într-o
atitudine de împotrivire vehementă, în orice situaţie asemănătoare.
Pe de altă parte, faptul că nu mai cântam regulat şi că aveam mai
mult timp liber pentru şcoală o liniştise pe maică-mea. Atmosfera de
acasă s-ar mai fi descongestionat, dacă nu ar fi fost senzaţia de
neînţelegere din partea celor puşi să ne dirijeze viitorul şi soarta,
purtând conştiinţa nedreptăţii comise cu zâmbetul pe buze.
Mulţi dintre cei ce se consideraseră înfruntaţi pentru că purtam
în continuare părul mare şi cântam aceeaşi muzică străină de orice
tradiţie românească, s-au simţit liniştiţi, crezându-ne înlaturaţi.
Puteau dormi în pace, fiind convinşi că nu mai au probleme
educative de rezolvat şi că elementele recalcitrante au fost reduse la
tăcere.
Se înşelaseră amarnic. Lucram cu furie la alcătuirea unui
repertoriu nou şi căutăm cu disperare posibilitatea de a cânta undeva,
în public. La sfârşitul lui ’66 au urmat câteva banchete la Liceul
Loga, dar pe noi nu ne mai putea satisface aşa ceva. Cântatul în faţa
unui public ce nu venise doar pentru noi şi care, după un timp,
îmbuibat cu sandvişuri şi bere, se clătina de colo-colo, nu putea crea
acea stare de transă pe care o năştea un concert autentic. Nu am
agreat, încă de pe atunci, ideea de a cânta într-un restaurant, iar
„lăutarii” care făceau asta nu aveau parte decât de desconsiderarea
noastră. Avea să ne vină şi nouă rândul să facem acest compromis,
dar am ştiut să-l minimalizăm, printr-un nivel profesional ridicat.
Într-o zi, venind de la şcoală, îl găsesc acasă, stând de vorbă cu
maică-mea, pe un domn mai în vârstă, cu o faţă lungă şi tristă. S-a
recomandat ca fiind directorul Clubului muncitoresc „Constructorul”.
– Aş vrea să vă fac o propunere interesantă. Am dori ca serile de
dans ale clubului să fie mai animate şi să aducem pe mai mulţi dintre
muncitorii noştri la aceste seri. Ne-am gândit, aflând că nu mai
cântaţi la Facultatea de Mecanică, să vă invităm s-o faceţi la noi.
– Bine, dar noi suntem elevi, studenţi – Claudiu era, deja, în
primul an la Construcţii, unde avea să-l urmeze şi Kamo – nu ştiu
cum ne vom descurca între muncitori, poate vor dori să le cântăm
altceva şi nu sunt dispus să ne schimbăm repertoriul. În plus de asta,
70