Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

influenţă nefastă... Asta e, nu se poate să cântaţi sub numele de
„Sfinţii”!
– Bine, dar asta n-are nimic de-a face cu religia. Noi încercăm
cumva să satirizăm acest termen. Ne vezi pe noi sfinţi?! Păi, dacă noi
suntem sfinţii, atunci cum arată dracii? – argumentam noi, convinşi
că îi vom deschide ochii lui Sandu.
Dar ochii lui, ascunşi după nişte ochelari cu sticle groase,
priveau pe deasupra sau printre noi. Nici un argument n-a avut
efectul scontat, poziţia lui Gavra era cea a marelui aparat de stat şi de
partid. De fapt, câţi mai credeau la ora aceea în cauza partidului şi a
comunismului? Doar şmecheraşii, pe care-i dispreţuiam instinctiv, îşi
mai băteau gura, voind să convingă lumea de ceea ce ei înşişi nu
credeau. Utilizarea ideei de comunism spre folosul egoist şi personal
al individului era cel mai mare paradox al acelor vremuri, simţit de
fiecare dintre noi pe pielea proprie. Toţi cei ce se puneau bine cu
şefii şi erau „pe linie” o duceau bine. Aveau note mai bune, burse
mai mari şi tot felul de avantaje. Nu i-am invidiat nici o clipă pe
lingăii fără coloană vertebrală, doar uneori i-am compătimit.
– Bine, am plecat! Băieţi, strângem totul! Ne veţi mai căuta
voi...
Înăbuşindu-ne sentimentul înfrângerii, am plecat cu capul sus de
la „Meca”.