Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

– Acum!
Nefericitul provocator o lua la fugă cu nasul în sus şi cu sângele
prelingându-i-se pe mână.
După moartea lui, bizară orişicum, am înţeles câte ceva, citind
prin cărţile ce priveau sugestia. Între cei de pe scenă şi cei din sală se
producea un fenomen asemănător cu autosugestia. Interpretând şi
impresionând prin interpretare, cei de pe scenă îi emoţionează pe cei
ce au venit pregătiţi să fie convinşi şi care constituiau un medium
ideal. Şi cu cât erau mai mulţi, cu atât fenomenul creştea în
intensitate.
La ora aceea, acest lucru nu ne era prea clar şi cei mai mulţi
dintre noi nu-şi făceau nici o problemă. Alţii, însă, îşi făceau. Cei ce
observau cu nelinişte influenţa crescândă pe care o aveam asupra
publicului, şefii de la ASC, UTC şi PCR, în a căror responsabilitate
cădea buna desfăşurare a programelor artistic-culturale, au sesizat
aspectul negativ şi periculos, pentru ei, al fenomenului. Tineretul din
oraş începuse să devină dependent de noi, devenisem o necesitate şi
încrederea lui oarbă putea fi manipulată perfect în acele momente de
intensă trăire afectivă. Ştiam cu toţii că arta era unul dintre
principalele mijloace de educare şi îndoctrinare a maselor, influenţa
producându-se pe cale emoţională, când discernământul este anihilat.
În acest scop, arta era subvenţionată la toate nivelurile, iar acei
trepăduşi erau puşi să supravegheze doar direcţia manipulării, pentru
a dirija influenţa actului artistic în sensul dictat de partid. Dar ce, de
linia partidului ne ardea nouă?
Şi noi eram cuprinşi de acea isterie a maselor. Ne Iăsam în voia
acelor fiori noi, simţindu-ne puternici şi fără controlul cuiva, cel
puţin în timpul interpretării unei piese. Ni s-a cerut, la un moment
dat, repertoriul. Am declarat piesele cântate, cu titlurile traduse în
limba română, aşa că o vreme am reuşit să liniştim spiritele
zgândărite de succesul nostru. Apoi, veni lovitura.
– Măi băieţi, îmi pare tare rău, dar nu mai puteţi cânta la noi,
ne-a spus Gavra într-o zi.
– De ce, s-a întâmplat ceva?
Simţeam cu toţii ceva rece pe şira spinării.
– Noi nu putem stimula misticismul. Voi ştiţi că religia a ţinut în
întuneric masele timp de secole şi noi tocmai am scăpat de această
67