Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

În iarna lui, ’66 s-a produs şi un eveniment pozitiv, ce a dus la
un salt spectaculos, în privinţa calităţii muzicale. Moni primise de la
bunica din America un amplificator. Se afla la vama din Bucureşti şi
trebuia scos de acolo. Îi promisesem lui Moni că voi contribui cu
bani la plata vămii, urmând să-i dau şi jumătate din preţ. Oricum,
amplificatorul era de uz comun.
Am plecat la Bucureşti cu mama lui Moni şi cu buzunarul plin
de bani, unii economisiţi, alţii împrumutaţi de la Mutti, Tuşi şi Tati.
Mama lui Moni era o doamnă plăcută la înfăţişare, cu aceeaşi ochi
mari, albaştri, cu gene lungi, ca ai fiului şi părea să rămână veşnic
tânără.
La ora aceea, eram deja considerat în grup un fel de şef, de
iniţiator, aşa că-mi asumasem firesc răspunderea de a rezolva
problemele legate de scoaterea amplificatorului din vamă. Drumul cu
trenul a durat toată noaptea. A doua zi, căutam, cu taxiul prin
Bucureşti, Direcţia Vămilor. Trimişi de colo-colo de tot felul de
birocraţi, am ajuns în sfârşit la destinaţie, într-un depozit imens.
Imediat mi-au sărit în ochi două containere foarte mari, pe care scria
„Selmer”. Cei ce ne îndrumaseră până acolo păreau să ştie mult mai
multe despre conţinutul acelor cutii, decât noi.
– Nu vreţi să vindeţi amplificatorul? Aţi primi o sumă bunicică
pe el, zise unul dintre vameşi. Avem nişte clienţi buni, care caută aşa
ceva.
Nu ştiam la cine se referă, dar la ora aceea existau şi în
Bucureşti câteva formaţii ce deveniseră cunoscute, „Sincron”,
„Olimpic ’64”.
– În nici un caz, m-am grăbit eu să-i iau cuvântul doamnei
Bordeianu, care nu-şi închipuise că un asemenea aparat poate stârni
şi interesul altor persoane, în afara nebunilor de acasă.
– În situaţia asta, să ştiţi că vama este foarte mare şi nu ştiu dacă
putem să-l eliberăm.
– Ce înseamnă foarte mare, cât se plăteşte pe aşa ceva în mod
normal?
– Păi, ia să vedem, dacă e aparat electric, punem atât şi atât ca
procente, dacă e instrument muzical, punem atât şi atât.
Nu ştiam drept ce să-l declar, fiindcă mi-era clar că mi se
întinsese o capcană.
63