Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Învăţasem să patinez, devenisem foarte sigur pe mine şi reuşeam să
prind o viteză considerabilă şi să fac o mulţime de piruete. Am intrat
din nou în grupul celor ce jucau prinsa, de astă dată pe gheaţă. Acel
joc dinamic, dar pueril, mă fascina atunci. Alergam pe terenul de
handbal, pe care era amenajat patinoarul, fără să ţinem seama de cei
ce se aflau prin preajmă, mişcându-se ca nişte roboţi, mereu în
aceeaşi direcţie. Dacă eram la înghesuială, ne aruncam în plină viteză
în plasa de sârmă ce ţinea loc de mantinelă şi o zbugheam într-un alt
unghi înapoi, derutându-l pe urmăritor.
Într-o seară, patinând cu spatele şi trăgând-o pe C. după mine,
atinsei, fără să vreau, pe un tip cu o jumătate de cap mai înalt, ce se
ocupa şi el de o fetiţă, probabil sora lui mai mică.
– Eşti chior, bă?!
– Haide, haide, gura! – scrâşnii eu printre dinţi.
C. urmărea mirată disputa.
– Cască tu gura, că ţi-o dau la dentist, se răţoi el din nou.
Aşa ceva nu mi se mai întâmplase. Nu mă mai provocase nimeni
atât de direct. Nu aveam nici o teamă şi nu mi se părea drept să mă
ameninţe cineva de faţă cu C., mai ales că nu mă ştiam vinovat. Pe
gheaţă, fiecare cădea de câteva ori pe seară şi se încasau buşituri
mult mai grele, fără ca vreunul să se plângă. Aveam impresia că
lunganul o vizase pe C. mai demult şi acum voia să profite de situaţie
ca să mă desfiinţeze în faţa ei.
– Te aştept afară, i-am spus şi am tras-o pe C. spre cabine, am
silit-o să se îmbrace şi am condus-o în grabă acasă. M-am întors în
fugă la patinoar, unde mai aveam nişte prieteni, şi am luat doi dintre
ei cu mine.
– Fiţi atenţi, este unul care are ceva cu mine.
– Unde-i, că-l facem praf?!
– No, no, al meu e! Chit că-i mai mare ca mine, dar n-are
dreptate. A încercat să mă facă de râs în faţa lui C., şi asta nu poate
trece nepedepsit!
– Păi, stai, mă, că-l luăm noi, nu trebuie să rişti tu!
– Rămâneţi doar aici, în umbră, şi asistaţi.
Lumea se împuţinase pe patinoar, cei mai mulţi plecaseră acasă.
După câtăva vreme, în capătul cărării mărginite de un gărduleţ ce
ducea până la poarta de la stradă, apăru lunganul. Cu o mână o
conducea pe sora lui, iar în cealaltă ţinea perechea de patine. Am
61