02.02.2020 Views

Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

Începusem să prind gustul câte unei sticle de bere. Altceva nu

încercasem, iar vodca nu m-a convins nici până azi. Începusem să ne

interesăm care dintre terasele de pe malul Begăi era mai bine

aprovizionată şi avea chelnerii mai prietenoşi. Vara, aerul îşi păstra

strălucirea festivă. Pe la începutul lui septembrie, o melancolie

intensă te pătrundea şi te copleşea. Splendoarea culorilor revărsate

prin tufişuri şi prin parcuri, reflexul albastru-verzui al cerului fără de

nori aveau efectul unui abur alcoolic.

Creşteam cu toţii fără să ne dăm seama, fericiţi, în fapt, să

ignorăm micile probleme personale. Se găsea de mâncare,

îmbrăcăminte tot mai variată, cinematografele aduceau numai filme

bune, mai ales din Vest. Ne plictisisem să tot vedem filme ruseşti

despre veşnicul al doilea război mondial, în care nemţii se plimbau

cu arma în mână aşteptând ca vitejii şi glorioşii eroi sovietici să-i

secere ca pe muşte. Eus rezumase totul foarte plastic:

Nataşa, ra-ta-ta-ta-ta-ta,

Nataşa, ra-ta-ta-ta-ta-ta,

Nataşa, ra-ta-ta-ta-ta-ta,

Nataşa, ia liubliu tibia,

Koneţ filma!

Mergeam de obicei împreună la cinematograf, spre hazul şi

distracţia generală. Băieţii erau plini de vervă şi comentau ironic,

evident în gura mare, scenele exagerate sau neconvingătoare. Se

întâmpla să râdem cu toţii cu lacrimi şi să ne tăvălim printre rânduri,

cum s-a întâmplat la „Bufonul regelui”. Altădată, ieşeam din sală cu

un mers ţanţoş şi legănat, à la John Wayne ori Yull Brinner. Nu

iertam nici un cinematograf din oraş cu vizitele noastre, iar vara

încercam să sărim gardurile de la grădină. Un film savurat seara, în

aer liber, este ceva deosebit de plăcut, care, recunosc, mi-a cam lipsit

în ultimii 15 ani.

Iernile erau uscate şi geroase, dar pline de nea. Străzile arătau

feeric, cu copacii plini de zăpadă curată, care sclipea, cu fulgii ce

cădeau, producând un sunet ciudat, ca o şoaptă continuă. Scârţâitul

zăpezii sub paşi trăda apropierea vreunui trecător rătăcit pe străzile

pustii, dar puternic luminate. Peste tot se făcea un polei gros, pe

trotuare, pe asfaltul plin de hârtoape, vara, dar atât de neted acum!

60

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!