Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

tineri pe atunci. Erau acceptate, dar ignorate. Nu li se dădea atenţie
prea mare în discuţii şi nu li se cerea părerea. Băieţii erau mult prea
importanţi şi siguri pe ei.
Moni o cunoscuse la patinaj, prin iarna lui ’65 spre ’66, cred, pe
M. O conducea acasă, încercând s-o facă pe indiferentul şi pierzând
vremea în discuţii de suprafaţă. M. avea o imaginaţie bolnăvicioasă
şi inventa tot felul de poveşti.
– Ştii că eu am o soră geamănă?
– Nu cred!
– De fapt, tu nici nu ştii cu cine te plimbi...
– Cum adică?
– Poate că nici nu sunt eu, poate că te plimbi acum cu sora mea.
– Lasă, că te ştiu eu destul de bine!
– Ştii..., de unde să ştii? Nici măcar profesorii nu ne deosebesc
când ne schimbăm la şcoală şi tu zici că ştii!
– Oricum, n-are nici o importanţă care din voi e! Sunteţi prea
mici, dacă spui că sunteţi două, nişte puştoaice!
M. avea 14 ani, iar Moni 17.
– Vino mai încoace, vreau să-ţi spun ceva!
Moni făcu paşii necesari şi, în clipa următoare, M. îi aplică o
palmă pe obrazul drept. Fără să stea mult pe gânduri, el îi întoarse
două palme înapoi, stânga-dreapta, se întoarse pe călcâie şi dispăru.
A fost doar prima lor confruntare. Despărţirea a durat până prin
’68, întreruptă doar de tatonări telefonice, care au pregătit renaşterea
relaţiei curioase şi celebre, cel puţin în oraş, dintre cei doi. Un fel de
iubire amestecată cu ură, cu multă dăruire, dar şi cu scandaluri ce se
terminau mai întotdeauna cu palme, picioare şi farfurii aruncate în
capul celuilalt.
Mă retrăsesem tot mai mult la Tuşi, care gătea nemaipomenit
mâncăruri tipice bănăţene. Îmi aduc aminte de celebrul papricaş de
pui, ori de supele de găină cu tăiţei proaspeţi, făcuţi de mâna ei. Şi ce
supe erau, pline de tot felul de legume dulci, cu ochiuri mari de
grăsime la suprafaţă! Legumele le scotea separat într-o farfurie,
morcovi, pătrunjel, ţeline, şi le servea cu un sos de usturoi – ce mai,
îmi mergea bine ori de câte ori eram la ea! În afară de asta, mă
obişnuisem să primesc ceva bani de buzunar. Faptul că nu mă
contrazicea niciodată şi că nu i-ar fi trecut prin cap defel să mă
constrângă la ceva îmi dădea încredere şi mă liniştea. Sfaturile ei, cu
57