Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Fiind în permanenţă suspectat de şotii, eram obligat să stau în prima
bancă, pe care o împărţeam cu Gondi. Pöty, cum îi ziceam noi, era
un alt îngeraş, ce tocmai îşi lăsase, spre revolta tuturor profesorilor,
un fel de ţăcălie abia mijită. Directorul, după câteva clipe de
suspense, fără nici un cuvânt, se apropie de banca noastră şi, cu o
mişcare bruscă, mă apucă de păr cu mâna stângă. În dreapta îi
apăruse o foarfecă imensă de croitorie, ce se afundă în mândra mea
coamă. Am îngheţat aşteptând zgomotul acela special al foarfecei ce
se închide, acel clic sonor şi definitiv. Dar clicul nu veni. După ochii
holbaţi ai profesorului, îmi dădui seama că ceva nu era în regulă. El
îşi retrase mâna cu foarfeca, sărind înapoi ca ars. Cred că încercase
să taie un smoc prea mare şi foarfeca s-a îndoit pur şi simplu, fără să
deranjeze nici un fir. Nesigur, privi împrejur cu ochii încă
neîncrezători, apoi la foarfecă. În clasă se auzi un „uuh!” de uşurare,
care-l aduse pe director la realitate. Îşi regăsi ţinuta lui uscată şi
severă şi parcă şi ridurile de pe faţă i se accentuaseră mai mult ca de
obicei, dându-i aspectul unei prune scofâlcite şi prăfuite. Scoase la
repezeală cinci lei din buzunar şi îi aruncă în direcţia mea, pe bancă.
– Ia-i şi cară-te! Netuns nu-mi mai intri în clasă!
Am luat banii şi am plecat acasă. Pe drum mi-am cumpărat
„Eugenia” şi am ronţăit mulţumit biscuiţii plimbându-mă agale.
Acasă, m-am instalat în faţa oglinzii şi am început să-mi tai uşor doar
vârfurile de deasupra urechilor, cât să arate a tunsoare proaspătă, am
dat restul de păr după urechi şi l-am udat. Aveam întotdeauna
pregătită sticluţa cu ulei de nucă şi, după ce mi-am uns bine părul,
l-am pieptănat din nou şi l-am băgat la spate sub guler. Întors la
şcoală, l-am întâlnit pe diriginte înainte de a intra pe poartă. M-am
făcut că nu-l văd, dar l-am simţit urmărindu-mă cu privirea. Nu a mai
urmat nici un comentariu. Mamei îi plăcea părul meu, ce începea, să
facă uşoare valuri.
– Ai moştenit părul lui taică-tu. El mai avea aşa păr frumos şi
vălurit, dar de ce a trebuit să-i moşteneşti şi naravul ăla urât? Puteai
să ai şi tu un nas ca al lui Uca sau ca al meu, de la mine n-ai vrut să
moşteneşti nimica...
Înţelesesem că era, totuşi, mulţumită. Tatăl meu făcuse şi el
sport când era tânăr şi avea un corp compact şi bine proporţionat.
Nu-mi aduc aminte să fi văzut vreodată la el vreun gram de grăsime,
abdomenul îi era plat şi picioarele musculoase, de fotbalist.
54