Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

– Băieţi, plecăm!
Presupun că avusesem un asemenea ton, că s-a înţeles mai mult
decât spunea cuvântul în sine. O clipă, s-a lăsat o linişte ciudată.
Vedeam cum ochii li se măresc încontinuu. Apoi au sărit pe mine.
– Plecăm-plecăm?!
– Da, plecăm-plecăm cu toţii.
Răcnete, ţipete, urlete.
– Mai încet, mai încet că nu-i obligatoriu să afle toată strada!
Krauser a sărit la telefon.
– Ce vrei să faci?
– Să-i spun maică-mi că plec, să-mi facă bagajele...
– Aţi înnebunit?! Nimeni nu dă nici un telefon! Nimeni nu pune
mâna pe telefon! Din clipa asta nu vă mai mişcaţi de-aicea! Acum
intraţi în maşină şi ascultaţi de mine! Nimeni nu mai face nimic
altceva!
– Bine, dar... nu am decât hainele de pe mine...
– Nimic n-o să-ţi mai trebuiască. Absolut totul rămâne aşa cum
este! Am pregătit totul şi din clipa asta nu mai riscăm absolut nimic!
Planul este făcut şi nu ne vom abate nici o clipă de la el.
S-au aşezat la loc speriaţi şi nemulţumiţi, dar neîndrăznind să
mă contrazică.
– Alex, pregăteşte camionul.
Am încărcat ce era de încărcat de la maică-mea, am plecat la
taică-meu, am luat şi de acolo ce mai era de luat. Aveam pregătite
nişte şurubelniţe puternice, pentru că fiecare boxă de „Marshall”
avea 48 de şuruburi în spate. Pentru fiecare persoană, trebuiau
desfăcute şi înşurubate perfect la loc, astfel încât să nu se vadă că s-a
umblat la ele. Era o muncă imensă, dar a trebuit s-o fac.
Alex a rămas cu conducerea camionului. Ceea ce nu se aştepta
nimeni, pe drum mai luarăm cu noi o femeie, o cunoştinţă de origine
germană, care dorea să pornească, împreună cu copilul pe care-l avea
în pântec, înspre libertate. Voia să nască în Germania. Boxa de
„Selmer” fiind goală, prin neprezentarea lui Baniciu, am hotărât să o
iau cu mine şi să-i fac acest serviciu. Deşi mă gândeam cu groază ce
se poate întâmpla când o femeie gravidă este prinsă de panică, sau
are alte probleme, am mers mai departe.
430