Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

spunându-mi că ieşirea de la Turnu Severin e cea mai bine păzită de
pe frontiera de vest.
– Nici dracu’ nu se gândeşte c-o să ieşiţi pe-acolo. Tu trebuie să
ai grijă ca totul să fie bine împachetat şi băieţii, dacă îi bagi în boxele
de „Marshall”, să nu dea nici un semn de viaţă.
În timpul liber, scosesem difuzoarele de la „Marshall”-uri şi
încercam diferite figuri de yoga, ca să-mi dau seama în ce poziţie
s-ar putea sta cel mai comod, în ce poziţie se putea respira cel mai
bine, cât timp se poate rezista într-o asemenea boxă. Problema cea
mare era că, lipsite de difuzoare, baxele deveneau transparente.
Punând lanterna în faţa pânzei, puteai să-ţi dai seama dacă boxa este
goală sau este cineva înăuntru. Mi-am făcut nişte planuri, am
cumpărat câţiva metri de pânză neagră care, pusă în mai multe
straturi, oprea orice rază de lumină, lăsând totuşi să treacă aerul.
Alex avea nişte pastile liniştitoare, nişte Valium, pentru cazul în care
ar fi intrat cineva în panică. Am hotărât să scoatem băieţii odată cu
toată instalaţia peste Dunăre, prin vama de la Turnu Severin.
Momeala pentru cei de la vamă au constituit-o blănurile primite
cândva de la Adolf, lupii şi mistreţii. Erau blănuri de braconaj, nu
aveam nici o explicaţie pentru ele şi în plus era instalaţia, pentru care
nu aveam chef să mai plătesc încă o dată vamă. După ce plătisem o
dată la intrare, să mai plătesc încă o dată mi se părea prea mult. Am
pregătit nişte cutii cu bani, calupuri de ţigări, sticle de whisky ca
momeală pentru domnii de la vamă. Erau obişnuiţi să fie mituiţi de
cei ce voiau să strecoare câte ceva peste graniţă.
M-am dus înainte la vamă, cu câteva zile, am vorbit cu şeful,
explicându-i situaţia instalaţiei pentru care se plătise o dată taxă la
intrare.
– N-am nici timp să aştept, nici bani să mai plătesc o dată. Pot
să trec, ori nu? Bineînţeles că îmi ştiu obligaţia...
Acel domn îmi fusese recomandat drept cel mai incoruptibil
vameş de pe toată graniţa românească. Într-adevăr, nu părea deloc
interesat de ceea ce îi promisesem, ci doar voia să fie sigur că nu este
vorba de altceva. Chiar mi-a dat o întâlnire în Timişoara, a venit la
„Lyra” şi s-a uitat la ceea ce aveam de gând să trec peste graniţă.
– Doamne, dar ce mari sunt boxele astea?! încape şi-un om
înăuntru!
428