Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL LIV
FUGA
În tren spre Timişoara, unde am ajuns sâmbătă, pe drum, Mircea
dădea din colţ în colţ şi era neliniştit.
– Mie să-mi dai banii!
– Ce ai? Ţi-e frică, ai mai rămas vreodată fără bani?
– Nu, că mie să-mi dai banii, că eu am muncit şi sunt banii mei!
– Bineînţeles că am să-ţi dau banii. Doar nu vrei să-i scot
aicea-n tren şi să-ncep să fac împărţeli?! Unde-ai mai văzut aşa ceva?
– Nu, că mie să-mi dai banii, că eu nu plec de-aicea dacă nu-mi
dai banii.
– Măi, Mircea, trebuie să fac nişte calcule, au fost atâtea
concerte... S-au adunat nişte sume mari! Nu poţi să-ţi dau în tren,
acum. Să scot calupuri de sute şi să-ţi dau ţie, să se uite lumea.
Ajunge să tragă careva cu privirea şi să ne ia la rost. Stricăm tot.
Chiar vrei să rămâi fără nici un ban? Dacă ne ia ilicitul, am
încurcat-o!
– Sunt banii mei şi nu plec fără ei. Vreau banii, banii, banii!
Plictisit, am dat valiza cu bani jos, i-am numărat câteva
cărămizi, partea lui.
– Nu uita, mâine vii la mine, pentru că avem o discuţie, mai am
şi-o damigeană de aranjat.
A doua zi era duminică, ziua în care trebuia să plecăm. În toată
perioada, pregătisem ieşirea împreună cu un neamţ din Timişoara, al
cărui nume nu vreau să-l pomenesc. Mi-a dat nişte idei bune,
427