Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

nu erau considerate periculoase din punct de vedere politic. „Lyra” le
stătea întotdeauna la dispoziţie.
În perioada în care am ajuns eu în Timişoara, sala era nefolosită.
După ce am adunat băieţii în prima zi pentru o scurtă discuţie, am
încărcat toate instrumentele de la taică-meu în camion şi le-am dus la
„Lyra”.
– Gata, ne punem pe repetiţii! Avem turneu!
Ţulă, marele nostru toboşar, care ajunsese din nou bateristul
grupului rămas, începu să facă gură.
– Ce, ce vrei tu aicea, eu sunt impresarul şi eu fac concerte.
Avem patru concerte de făcut, pe care le-am aranjat eu şi nu poţi să
vii tu şi să le strici!
– Băi, băieţi, cât luaţi la concertele astea?
– Luăm o mie de lei fiecare, sări Baniciu.
– Nu vă e ruşine, mă? Pentru o mie de lei mergeţi voi în turneu
cu Ţulă? Ia să vedem noi, ia spune tu, mă Ţulă...
– Ce să-ţi spun eu, ţie?
– Las’ că-ţi spun eu! Cât câştigi tu, de fapt, de le dai o mie la
băieţi?
– Nu e treaba ta, asta am aranjat eu şi nu interesează pe nimeni.
– Aşa, ia spune-mi, în ce oraşe urmează să cântaţi?
– Păi... Piteşti, Brăila, Galati, Ploieşti, Sibiu...
– Bun, o să vedem cât se câştigă acolo, că m-ai făcut curios.
– Da’ ce te interesează pe tine? sări şi Baniciu cu gura. Tu ce
mai vrei aicea? Eu sunt şeful formaţiei! Tu ne-ai lăsat, ne-ai părăsit
şi-acuma ce vrei?
– Nu ţi-e ţie ruşine? Păi dar nu Nicu a făcut această formaţie,
acuma cinsprezece ani? Nu tu ai venit când ai venit, că tu ai venit
după mine? Nu ţi-e ruşine să vorbeşti, eşti prost? – i-o întoarse, roşu
la faţă, Ioji.
Nu i-a convenit lui Baniciu revenirea mea, pentru că Ţulă, fiind
un tip isteţ şi profitând de slăbiciunile fiecăruia, a reuşit să pună pe
fiecare acolo unde voia. Lui Baniciu i-a spus „tu eşti şeful”, lucru cu
care i-a satisfăcut orgoliul lui Mircea, lui Ioji i-a şoptit „fii atent că,
de fapt, tu eşti şeful, tu eşti muzicantul cel mai bun”, iar el, rămânând
în spate, şi la propriu şi la figurat, fiind toboşarul, trăgea sforile,
aranjând ciubucurile în aşa fel încât el şi cu Grozdan să-şi umfle
buzunarele, pe spatele celor doi orbiţi de vanitate.
423