Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

vorbim de cele de „Marshall” de 200W, ideea reînvie în mintea mea.
Începui să caut posibilitatea de a face un transport cu camionul cu
instrumente spre Germania. Trebuia să calculăm toate surprizele ce
ar fi putut să apară şi am pregătit camionul în aşa fel, încât, chiar de
s-ar fi pus plumbi la una dintre vămi, din Germania spre România
sau din România spre Germania, să nu fie necesar să violăm uşa
astfel sigilată decât la destinaţie.
Decupasem geamul interior de la cabină cu un instrument de
sudură şi îl fixasem doar provizoriu. Puteam scoate băieţii din spate,
prin cabină, afară, dacă ar fi fost cazul, prin acel geam care părea
foarte solid şi fix. Măsurasem geamul în fel şi chip, având în vedere
posibilitatea de a intra şi de a ieşi rapid prin el. Am făcut o ramă de
lemn şi ne tot strecuram, când unul, când altul, prin ea, în cameră,
cronometrând timpul minim şi maxim necesar, îmbunătăţindu-ne pe
parcurs performanţele. Fixarăm geamul în aşa fel încât să nu se vadă
că este doar provizoriu, am dat cu vopsea albă peste, aşa că nimănui
nu i-ar fi trecut prin cap că nu este sudat.
Ne-a venit în întâmpinare şi acel tragic eveniment, în care şi-au
pierdut viaţa atâţia oameni de valoare, cutremurul din ’77. Planul
nostru era aproape gata, dar eram dispuşi şi să improvizăm la faţa
locului. Am dat semnalul. Am umplut camionul cu ajutoare şi am
pornit spre România.
Am ajuns în Timişoara după multe peripeţii. Opriţi la graniţă,
am lăsat cadou un motor de Renault, pentru că nu aveam bani să
plătim vama pe el. În momentul în care am plecat spre ţară, nu
aveam la noi decât banii de motorină. În Timişoara, m-am dus la
mătuşă-mea, care mi-a sărit de gât.
– Unde sunt băieţii?
– Păi, băieţii tăi cântă la „Lyra”, puiulie.
„Lyra” era fostul cinematograf unde, pe vremuri,
improvizaserăm noi acea sală de concerte, cu lanţuri şi biciclete
atârnate pe pereţi, cu cabluri care luau foc aproape în fiecare seară.
Între timp, Casa de Cultură renovase sala, pereţii, existau perdele, iar
formaţia „Clasic XX” cântase acolo câţiva ani. Existau în oraş două
grupuri cuminţi, „Clasic XX”, formaţia lui Dieter Hepp, şi „Amicii”.
Cele două formaţii, zise concurente, aveau mult mai multe avantaje,
pentru că nu aveau la activ scandalurile pe care le-am provocat noi şi
422