Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL LIII
CAMIONUL
ÎNTOARCEREA
În Osnabrück am început să pun cu Alex la cale planul de bătaie
pentru a-i scoate pe băieţi din ţară. Ne-am împrumutat de nişte bani
de la fratele lui Ulle, Rolf, care era marinar pe undeva prin Marea
Nordului. L-am prins printr-un telefon special, prin satelit, am vorbit
cu el, cerându-i nişte bani ca să cumpărăm un camion. Rolf, care
n-avea nici o posibilitate să-şi cheltuiască economiile, era de vreo
trei ani pe mare, cu mâncare şi casă asigurată şi cu banii
acumulându-se în cont, ne-a trimis o împuternicire şi Alex a luat
suma de care avea nevoie.
A cumpărat un camion, un „Hanomag 608” de şapte tone şi
jumătate, care suferise un accident. Tăblăria era îndoită şi nu arăta
prea bine nici în faţă, nici lateral. Am plecat cu Alex într-o pădure şi
am legat camionul de nişte copaci. Tot manevrând maşina înainte şi
înapoi, am reuşit să îndreptăm cele mai grele părţi ale caroseriei, iar
restul l-am aranjat acasă, cu ciocanul şi cu chit. Suprafaţa mare,
laterală, din stânga, rămăsese încă boţită, ca o batistă murdară, dar nu
ne păsa nouă de asta. Important era să se închidă uşile perfect, ca să
se poată face controlul vamal, să putem pune plumbi. Planul nostru
se făcuse deja.
Încă pe vremuri, prin anii ’60, Reininger, după ce avusese ideea
cu înotul de pe vas, la Istanbul, propusese să ieşim în boxele unei
formaţii germane care cânta la „Club Méditerranée”. Bagajele plecau
cu avionul, aşa că puteam fi în două ore în Germania.
– Bagajele sunt într-un spaţiu care nu este comprimat.
– Şi ce dacă?
– Nu-i nimic, doar că ne sufocăm. Doar partea de pasageri e
presurizată.
Ideea a fost abandonată şi, ulterior, uitată. Mai târziu,
aducându-mi aminte ce mare este boxa de „Selmer”, ca să nu mai
421