Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

nu este o chestie care pică întreagă din cer, nu te mişti cu ea, ci
personalitatea se formează şi se educă. Pe măsură ce ai mai multă
experienţă, pe măsură ce ai încercat mai multe lucruri, începi să
discerni, să hotărăşti care este drumul tău şi să acumulezi bagajul de
cunoştinţe care să te ajute în continuare. Nu se poate spune de la bun
început „eu sunt aşa!” şi aşa să rămâi până în final pentru că nu ai
bagaje. Lucrul se demonstra în lucrările pe care le faceau, care erau,
şi la propriu şi la figurat, fără cap şi coadă. Desenele de nud nu erau
decât nişte forme umflate, nişte saci fără mâini, fără picioare, fără
cap. Nici unul din ei n-ar fi fost în stare să deseneze o mână sau un
picior. I-am criticat de multe ori, dar n-am reuşit decât să-mi fac
duşmani şi am renunţat.
Mă certam mereu cu Marion, care făcea tot mai multe presiuni
să-mi caut de lucru. Banii se sfârşiseră şi trăiam de pe o zi pe alta, cu
mijloace infime. Ei i se mărise salariul, pentru că declarase că s-a
căsătorit şi are de întreţinut şi un bărbat, lucru care nu era adevărat.
Nu am acceptat niciodată să fiu întreţinut de cineva.
Minimalizându-mi consumul, încercam să o scot la capăt din puţinii
bani ce-mi mai rămăseseră ori pe care îi mai aducea Alex din când în
când, din rezervele pe care le mai aveam în Germania. Marion mă
bătea la cap să-mi caut de lucru, să fac orice pentru că nu este nici o
ruşine sa munceşti, chiar dacă duci saci în spate, vinzi ziare sau ceva
de genul ăsta. Era departe de mine aşa ceva, mentalitatea mea de
atunci, de român, era cu totul alta. Fiind obişnuit să am bani, să nu
fac decât muzică, nu puteam concepe să pun mâna şi să fac altceva
decât ceea ce studiasem şi realizasem în toţi acei ani în România.
Departe de mine gândul de a mă da pe brazdă, de a merge ca lucrător
pe nu ştiu ce şantier ca să câştig nişte bani pe care să-i aduc acasă.
Nu aveam conştiinţa încărcată, ştiind că nu îi fac nici un fel de
greutăţi materiale lui Marion, doar faptul că împărţeam acea mică
locuinţă. Nu consideram asta drept ceva deosebit de dificil pentru că,
atât ea, cât şi prietenele ei, fuseseră de zeci de ori în România, unde
le purtasem pe braţe. În orice hotel în care eram noi, avuseseră şi ele
camerele lor, fără să plătească vreodată măcar o friptură. Cu
ospitalitatea tipic românească, ne-am ocupat de ele şi am avut grijă
ca, în permanenţă, să fie bine servite şi să se simtă bine.
În urma discuţiilor tot mai dese şi, mai ales, în urma faptului că
Marion venea seară de seară beată, după ce umbla din local în local,
416