Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

avionul, în România. Nu aveam nici un instrument la mine şi îmi
doream unul.
– O ghitară „Fender” m-ar interesa.
– Aveţi bani?
– Nu prea.
– Şi cum credeţi că aţi putea primi ceva fără bani?
Tot ciupind ghitara şi cântând aşa într-o doară nişte fraze din
„Negru Vodă”, s-a apropiat un cetăţean de mine şi s-a recomandat ca
fiind de la nu ştiu ce casă de discuri.
– Nu vrei să lucrezi cu noi?
I-am cerut adresa, numărul de telefon şi celelalte. În minte mi se
consolidase ideea că va trebui să-i scot pe băieţi, că nu se poate fără
ei. Calea era limpede. Voi cere un contract de lucru formal de la una
din casele de discuri, doar pentru ca băieţii să poată obţine
paşapoarte. Ieşind afară, aveam să-i păstrez aici! Mi s-a părut simplu
şi uşor de realizat. Mi-am adunat tot materialul, discuri, fotografii şi
m-am dus, împreună cu Marion, care apăruse între timp, la o mulţime
de case discuri. Am fost la „Ariola”, la CBS, la „Polygram”, la EMI,
peste tot. Eram întâmpinat cu multă prietenie, dar şi cu un fel de
distanţă, care nu-i obliga la nimic. Redactorii muzicali erau
mulţumiţi.
– Da, materialul este impresionant, tot ce-aţi adus aicea n-am
mai întâlnit până acuma, dar nu credem că putem să vindem. Noi nu
suntem o instituţie culturală, ci o firmă de făcut bani. Dumneata nu
asculţi topurile? De ce nu încerci să faci ceva în genul ăsta?
– Nu contează ce fac sau ce nu fac! Mie daţi-mi un contract
formal, cu care să-mi aduc băieţii încoace şi pe urmă vedem noi în ce
direcţie mergem. Dar nu cred că vom schimba stilul, pentru că noi
cincisprezece ani am făcut această muzică şi asta vrem să impunem
şi pe piaţa internaţională.
– Să vină băieţii prima dată, facem un single, facem o încercare
de înregistrare şi pe urmă vedem dacă treaba merge mai departe.
– Nu, invers. Îmi daţi prima dată un contract, îi scot pe băieţi şi
pe urmă discutăm.
Nu a ieşit nimic. După ce am vizitat câteva case de discuri
mi-am dat seama că îmi bat gura de pomană. Intrasem într-un fel de
panică, mă cuprinsese un fel de apatie de care nu mai puteam scăpa.
Nu ştiam ce şi cum să fac, să pot să-mi aduc băieţii. Am stat două
414