Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Am fost puţin şocat, pentru că mă aşteptam să am cel puţin vreo
cinci mii de mărci, dar nu puteam să nu cred explicaţiile ei. Am
acceptat că am bani foarte puţini.
– Alex, vezi ce bani mai sunt în Germania. Sper să nu fie şi
acolo la fel!
Erau bani schimbaţi încă din ţară şi care trebuiau să se afle la
nişte prieteni de-ai lui.
– Mai dă o fugă pân-aici, adu nişte bani şi lămureşte situaţia
financiară, să ştiu pe ce mă bazez.
Ne-am întors la locuinţa lui Marion, împreună cu Heni. În drum
am vizitat-o şi, pe Franziska, una dintre prietenele bune ale lui Heni,
dansatoare de dans modern, o figură palidă, cu păr roşu şi ochi verzi,
dar o apariţie stranie şi respectabilă.
Impresia cea mai profundă mi-au produs-o norii, care păreau
atât de jos, încât aveam senzaţia că acuş-acuş vor lua acoperişurile de
la case. Cerul este atât de jos, încât ai senzaţia că te apasă şi că poţi
să-l atingi cu mâna în permanenţă. Asta mi-am dat seama pe urmă, în
lunile pe care le-am petrecut în Amsterdam. Casele, cel puţin cele
din centru, din cartierul Jordaan, erau de un pitoresc deosebit. Era
cartierul evreiesc, Jordaan fiind şi astăzi centrul de atracţie din
Amsterdam. Aici se află şi cartierul prostituatelor, care, aşa cum se
zvonise, stăteau într-adevăr în ferestre şi se ofereau publicului
trecător. Lumini bine plasate, care le puneau în valoare formele şi
aspectul, totul arăta că eram aproape de cel mai putred loc al
civilizaţiei europene. Mai mult, chiar locuiam în acel cartier.
Senzaţia de libertate, de veselie, de voie bună nu mă părăsea, pentru
că o simţeam la fiecare trecător, la fiecare turist, la fiecare colorat ce,
trecea pe lângă mine. O vreme am rezistat fără să-mi fac prea mari
probleme.
Marion nu venea, trecuse o lună-două, încercam să mă descurc
cu puţinii bani ce-i mai aveam la mine. Făceam plimbări prin oraş şi
admiram canalele pline cu păsări. Era neobişnuit pentru mine să văd
combinaţia aceea ciudată, iarnă fiind, de lebede şi raţe şi gâşte
sălbatice, porumbei şi pescăruşi, care se amestecau, luându-se la
harţă pentru orice colţ de pâine aruncată şi care năvăleau fără frică
asupra fiecărui trecător care avea sau putea avea ceva de mâncare.
Podurile acelea, caracteristice pentru Olanda, care se ridicau şi
se lăsau, mă impresionau şi stăteam minute în şir să mă uit la ele, sau
412