Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Viitorul avea să-mi demonstreze că, dacă până atunci avusesem
parte de flăcări şi vâlvătăi, urma să cunosc, pentru multă vreme, doar
cenuşa şi fumul. N-aveam de unde să ştiu ce mă păştea şi ce preţ
imens aveam de plătit pentru gestul pe care-l făcusem din
convingerea că sunt pe drumul cel bun.
După ce ne-am săturat cu pâine şi cârnaţi, roşii şi ardei de
grădină şi ne-am limpezit gâturile cu ţuică de prună, am mai stat vreo
zece minute la umbră. Era un soare neaşteptat de puternic la ora
aceea, în octombrie. Ne-am lăsat timp, aşa cum faci atunci când vrei
să savurezi ceva în mod deosebit, ce oricum ţi se cuvine şi e pus
pentru tine deoparte. Am plecat, Alex îngândurat şi tăcut, eu plin de
elan şi de energie. Simţeam că nu mai e loc în mine, aveam senzaţia
că pot muta munţii din loc, cum se spune. Toate evenimentele din
ultima vreme mă încărcaseră cu o siguranţă şi o încredere de sine ce
depăşeau normalul. Începusem s-o iau razna.
– Fii atent, sper că nu mi-am luat tot echipamentul de scafandru
degeaba cu mine! Ne oprim undeva la Adriatica şi stăm câteva zile.
Un prieten, nu cred că-l ştii, Tiberiu Ardeleanu, mi-a povestit de
Adriatica atâtea, e un paradis, cu vegetaţie şi cu faună bogată până la
15-20 de metri. Îţi dai seama, prind un peşte, prăjim, bem bere, ce
zici?
– Stai, aşteaptă s-ajungem, să vedem dacă sunt locuri şi cât
costă, deşi suntem după sezon şi cred că găsim un pension sau aşa
ceva, mai ieftin. Ne vor trebui banii în Germania!
– Ce bani, bă, am destui la mine, am schimbat tot ce-am câştigat
cu ultimele concerte şi tot ce-am mai încasat pe sculele şi discurile.
vândute. Totul l-am schimbat în mărci! Pe urmă, mai am bani la
prietenul acela al tău din München şi la Heni, în Amsterdam. Până se
termină ăştia, aranjăm noi să apară alţii!
Doamne, cât de greşit puteam să gândesc la ora aceea! Dar,
vorba veche, dă-i, Doamne, mintea românului cea de pe urmă!
Spre seară am ajuns la Rijeka într-un golf superb, cu apă curată
şi liniştită ca oglinda, câteva insule în zare, ce mai, raiul pe Pământ.
Pensionul la care am tras era gingaş şi curat, iar jos se afla şi un
restaurant. M-a impresionat teribil atmosfera de intimitate, tipică, de
altfel, unui mic hotel particular. Obişnuit cu marile hoteluri pentru
turişti din ţară ori din Cehoslovacia sau Polonia, unde ai parte mai
mult de stress decât de linişte, m-am simţit ca-n sânul lui Avraam.
406