Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL L
NUNTA
Primind aprobarea de căsătorie, am înaintat hârtiile la starea
civilă şi s-a fixat data ceremoniei, pare-mi-se într-o duminică. Cu o
seară înainte, tot clanul „Phoenix” a mers la „Flora”, unde ne-am
aşezat la o masă mai mare. Am comandat whisky, „Campari”,
mâncare. Trebuia să mărim mereu masa, pentru că, pe măsură ce
timpul trecea, tot mai mulţi cunoscuţi intrau înăuntru. Cătrănit cum
eram, comandam tot mai multă pileală şi ofeream fiecăruia care intra
câte o sticlă de whisky sau de „Campari”. Toată „Flora” devenise
societatea noastră, era o singură masă de la un capăt la altul, la care
şedeau toţi şi beau pe socoteala mea. Îl tot trimiteam pe Şobre acasă
să mai ia bani, cred că a costat peste douăzeci de mii de lei toată
distracţia, bani foarte mulţi pentru vremea aceea. În orice caz, eram
foarte supărat că sunt silit să-mi părăsesc ţara în felul acesta şi
sufeream îngrozitor.
Se adăuga mereu şi doza de alcool, în continuă creştere. La
plecare spre casă am făcut o criză de plâns, am luat un copac în braţe
şi n-am mai vrut să plec de acolo. Mă ţineam strâns încleştat de pom,
băieţii încercau să tragă de mine, să mă ducă acasă, dar eu nu voiam
să mă mişc deloc.
– De ce trebuie să plec eu, de ce trebuie să plec?
Urlam şi plângeam în hohote. Mulţi nu înţelegeau ce e cu mine.
Probabil că intuiam ce avea să mi se întâmple în viitor. Oricum, nu
mă despărţeam cu inima uşoară de România, unde am crescut şi unde
am învăţat să iubesc şi să fiu iubit.
Cu chiu, cu vai, au reuşit să mă aducă acasă, unde am adormit
buştean. A doua zi dimineaţă, au tras toţi de mine, pentru că trebuia
să merg la cununie. M-am îmbrăcat ca vai de lume, eram mahmur,
nu ştiam ce se întâmplă. Încercând să-mi stăpânesc starea de vomă,
m-am suit într-un taxi şi cu tot clanul, care, în bună parte, înnoptase
399