Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Am rezistat încă vreo săptămână aşa, negând până la sfârşit,
lucru care i-a exasperat. Am fost anunţat că mi se apropie procesul,
că e pregătit totul.
– Uitaţi ce e! Dacă nu veniţi cu martorii, eu nu mai apar aici. Nu
am timp să stau aici cu voi şi nu am chef să mă scol în fiecare
dimineaţă ca să stăm la palavre. Aduceţi martorii şi atunci îmi
spuneţi şi mie!
M-am sculat şi-am plecat. Lucru ciudat, n-au încercat să mă
oprească.
– Ai tu noroc cu Telescu şi cu Micota, că sunt de partea ta,
c-altfel te-nfundam noi demult!
N-a mai trecut mult timp şi am primit şi aprobarea de căsătorie.
După puţin timp, am renunţat la cetăţenia română, în condiţiile care
mi se puneau. A fost un scandal imens. Colonelul Popescu, sau cum
îl chema, unul mustăcios, ţigan, m-a făcut „trădător de patrie”, în
prezenţa a zeci de oameni care stăteau acolo la paşapoarte, şi-a
împroşcat cu noroi de sus până jos. Lucrul ăsta m-a lăsat rece, pentru
că eu aveam un ţel foarte clar, aşa că nu m-am lăsat impresionat de
mojiciile „tovarăşului”.
M-am retras la Văliug o vreme, până când mi s-a aprobat
paşaportul. Când am fost anunţat că a ieşit, m-am repezit la
Timişoara, l-am scos de la poliţie şi m-am apucat de împachetat. În
scurt timp, am întins-o.
INTERLUDIU CU MIRCEA BANICIU (IV)
– Şi-atuncea, în ’76...
– În ’76, în mai, ai avut tu nişte spectacole, am avut Craiova,
am şi de-acolo poze, stăteam la hotelul „Minerva”, ăla al preoţilor
vechi... În ’76, deja lucrurile începuseră să se-mpută. Venea poliţia
să te f...ă la cap, că de unde şi ce-i cu relaţiile cu străinii, veneau
olandezii, veneau nu ştiu ce... Eram... la Costineşti, la Schitu am stat.
În prima vară. În a doua vară am stat dincoace, ne-am luat casă.
Stăteam în Schitu.
– În ce an?
395