Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL XLIX
ANCHETA
În Timişoara, m-am retras plin de lehamite la mătuşă-mea. Am
început să mă plictisesc. Momentul în care a apărut Heni împreună
cu Marion mi-a dat din nou un imbold de viaţă. Am pornit să
repetăm chefurile de la Şag. Au reapărut mieii pregătiţi de ciobani. Îl
puneam pe „Cap de măgar” să comande un miel sau doi. A doua zi,
când apăream, animalul era tăiat, bucăţi mari de carne erau puse
împreună cu ceapă şi usturoi şi sare în nişte vase mari, unde trebuiau
să stea până seara. Atunci se făcea un foc special, sub un fel de grilaj
de sârmă, pe care se aruncau bucăţile de carne. Focul era în aşa fel
făcut, cum nu mai văzusem până atunci, cu bucăţile de lemn puse
vertical şi aprinse astfel încât să ardă simultan pe toată suprafaţa de
circa un metru pătrat, cât era şi plasa de sârmă, aşa ca jarul să fie
instantaneu la fel de avansat şi de gros peste tot. Atunci se aruncau
bucăţile de carne şi, după vreo douăzeci de minute, se putea începe
mâncatul măruntaielor, pe urmă costiţele, picioarele din faţă şi, la
urmă de tot, pulpele, care erau mai groase. Mâncam toată noaptea,
stropind cu berea şi vodca ţinute la rece în râu, şi ne ţineam de
prostii.
Marion venise cu hârtiile pe care i le cerusem mai demult. Era
hotărâtă să mă ajute să ies din ţară, prin căsătorie. Îi cerusem acest
lucru lui Heni, o rugasem să găsească fete pentru toată formaţia.
Prima care s-a oferit a fost ea şi apoi Marion. N-am stat pe gânduri,
am înaintat actele la autorităţi. A început teroarea miliţiei. Mă luau în
fiecare dimineaţă la şase jumătate, mă duceau la Miliţia Judeţeană,
unde trebuia să dau interviuri.
Cu o lumină în faţă, aşa cum se ştie din filmele proaste cu
detectivi şi poliţişti, trebuia să stau într-o cămăruţă din pivniţa
clădirii şi să le povestesc despre „Phoenix”.
– Cât aţi câştigat la Ploieşti? Cât aţi câştigat la Piteşti?
– N-am câştigat nimic pentru că nici n-am fost acolo.
393