Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

fusese organizată împotriva lor. A fost chemată poliţia, cu dube, şi a
împrăştiat publicul căruia i-am rămas datori până în ziua de azi cu un
concert adevărat. Sper că vom putea odată să ne răscumpărăm acel
eşec şi să ne recâştigăm prietenia acelui public care s-a vădit, de
atâtea ori, a fi de calitate.
INTERLUDIU CU DAN CHIŞU
– Dane, apariţia ta s-a făcut în ’75, nu?
– Eraţi în turneu cu clasica formulă, Mircea Florian,
„Phoenix”-ul şi, la un moment dat, printr-o intervenţie
nemaipomenită, l-aţi primit pe Alifantis să cânte. Sau eraţi prieteni
cu Alifantis de la Cenaclu...
– A cântat şi Alifantis în concert?
– Senzaţia mea e că da, însă nu pot să fiu foarte sigur. Dar
atunci a fost prima întâlnire cu voi, în mod absolut. După concert,
Alifantis a venit la voi la hotel şi v-a invitat la el acasă. „Bă, noi
venim, dar cum te descurci? Tu ai vreo casă mai mare?” „Nu
contează, veniţi la mine!” Era atât de mândru şi atât de importantă
venirea voastră în oraş, încât... S-a zvonit că se merge acolo. Miaduc
aminte că la concert Ioji a văzut o fată. O fată blondă, cu
cărare, şi m-a rugat să mă duc s-o aduc. Era verişoara mea. Eu am
întârziat, alergând după verişoara asta a mea, Doina o chema, şi,
când am ajuns la scară, am crezut că s-a întâmplat ceva. Că se bate
cineva... Era lume...
– Alifantis stătea la bloc.
– La etajul patru. Era lume pe hol până la parter. Şi eu tot
spuneam: „Pardon, vreau şi eu...” „Stai, mă, că nu mai urcă nimeni,
e plin.” „Staţi puţin, că eu îl cunosc... Nicule, nu mă lasă ăştia să
intru!” A apărut Alifantis în capul scării. „Daţi-i, dom’le, drumul, că
locuieşte aicea!” Aşa am reuşit să ajung la el. Şi pe la un’şpe,
doi’şpe seara ai început să ne vorbeşti de „Cantafabule”. Dar n-
aveai decât benzi...
– ...pe nouă’şpe!
383