Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

apăru o altă maşină şi iarăşi se iviră nişte indivizi, mai tineri de data
asta, căutându-mă.
– Nicu Covaci.
– Vin de la Comitetul Central al UTC-ului.
– Şi?
– Ne bizuim pe ajutorul vostru, pe contribuţia voastră, la un
mare spectacol patriotic, ce va avea loc pe ruinele vechii cetăţi dacice
Sarmisegetuza, de lângă Orăştie, la Costeşti.
Mi-au prezentat planul lor. Eram mirat de atenţia ce mi se
acorda, pentru că mă ştiam interzis, că eram în ilegalitate. Iată că a
existat cineva, mai deschis la cap, care să ne propună o asemenea
demonstraţie patriotică. Mi s-a explicat că Ceauşescu avea nişte
probleme, că bulgarii se declaraseră stat socialist şi, ca atare, urmau
să ceară contact pe pământ spre ţara-mamă. Se punea iarăşi problema
Dobrogei, pe care doreau s-o (re)capete. Pe de altă parte, apăruseră şi
probleme cu ungurii... Mi s-au explicat şi mi s-au oferit tot felul de
argumente. Pe noi ne interesau mai puţin argumentele lor, cât dorinţa
noastră de a cânta. Spectacolul urma să fie televizat, dar se miza şi pe
câteva zeci de mii de spectatori la faţa locului, în aer liber.
Ce mai încolo şi-ncoace, cei din Timişoara încercau să ne
frâneze, cei de la Bucureşti încercau să ne încurajeze. Terminasem
munca şi ne-am pregătit repertoriul. Câteva zile înainte de a pleca la
Orăştie, bărbaţii din sat au ridicat o problemă.
– Noi mergem la Orăştie, da’ avem şi noi un necaz.
– Ce necaz?
– Păi noi venim, dară nu singuri.
– Păi cum singuri, veniţi cu noi odată!
– Nu-i asta, noi venim cu femeile.
– Care femei?
– Ale noastre, tot satul. C-altfel nu să poate.
– Şi care-i problema?
– Păi să venim cu femeile.
– Asta nu-i problemă. Mai punem un autocar şi gata. Le-am
spus celor de la UTC, care au înţeles şi ne-au promis încă două
autocare.
În dimineaţa concertului, pe la şapte, când trebuia să pornim, am
început să aşteptăm. Nu apărea nici un autocar. Se iveşte la un
moment dat o „Dacie” cu un tip de la UTC, furios.
378