Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

necooperativizată, ţăranii îşi păstraseră livezile, dealurile, pădurile,
Exista un fel de suflu de libertate şi de seriozitate, de greutate pe care
aceşti ţărani o aveau, în felul în care vorbeau şi în felul în care se
mişcau.
La început m-au privit neîncrezători, dar fiind în compania
acelui domn, m-am împrietenit destul de rapid cu dirijorul orchestrei,
să-i spunem aşa, un tip înstărit şi mai în vârstă, o namilă de om.
– Dar de ce vă interesează? Ce-aveţi de gând?
– Noi suntem o formaţie de muzică uşoară, dar ne interesează
foarte mult folclorul străvechi. Am căutat şi căutăm ritualuri păgâne,
precreştine şi tot ce se mai poate afla şi tot ce nu se cunoaşte referitor
la folclorul românesc.
Bine dispus, şi-a chemat vreo douăzeci din săteni şi, după ce am
tras nişte ţuici cu ei, s-au apucat să-mi demonstreze ceea ce pot. Am
fost copleşit din prima secundă. Aveam senzaţia că mă afund în
pământ, că mi se prăbuşeşte un munte în cap, când, la un semn, cei
douăzeci de dubaşi au început să lovească în tobe. Pe diferite
compartimente tobele sunau altcumva, erau bătute cu altă formulă
ritmică. Cele mici erau „creţele”, iar cele mari, nişte tobe uriaşe, de
fanfară, se chemau „duba mare”, a-ntâia, a doua şi-a treia. Erau trei
dube mari. Şi aspectul era pitoresc şi, pe undeva, caraghios. Mă
înveselea, dar mă şi impresiona în acelaşi timp. Imediat am făcut
legătura cu piesele mele, care ar fi putut dobândi o greutate şi un
balans ritmic nemaiîntâlnit, având un asemenea acompaniament.
Mi-am adus aminte de concertele făcute cu Vintilă şi cu Gondi, unde
doi toboşari erau obligaţi să păstreze metrica fără să accelereze sau
să încetinească, având o inerţie mai mare decât unul singur. Mi-am
dat seama că inerţia pe care o aveau douăzeci de dubaşi era aşa de
mare încât devenea imposibil ca tempoul să se schimbe şi viteza să
se modifice în timpul unei singure piese, lucru care îmi făcea nespusă
plăcere. Deja auzeam cum vor suna piesele.
I-am rugat pe domni să ne găzduiască. Voiam să-mi aduc băieţii
în sat să pregătim un concert. Aveam de gând, le-am spus de la bun
început, să ies în străinătate şi eram sigur că, având o asemenea
trupă, voi face mare vâlvă. Gândurile mele erau în permanenţă
sincere şi eram hotărât, în situaţia că am fi reuşit să primim un
contract afară, să putem cânta, să putem reprezenta ţara, am fi venit
376