Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

ţinut câteva clipe fixat la podea, după care i-am dat drumul. S-a uitat
la mine cu ochi neîncrezători.
– Aşa ceva n-a reuşit nimeni cu mine niciodată. Eşti mult mai
iute decât mi-am putut imagina. Cine te vede nu poate să creadă că
eşti aşa de rapid.
– Ăsta-i şi norocul meu, c-altfel m-ai fi zdrobit!
– Da, da, ca să vezi! Trebuie să aibă omul grijă când are de-a
face cu tine...
– Ei, vezi...
Totul s-a petrecut într-o atmosferă prietenească şi fără nici un
fel de supărare. Hollinger ştia să respecte şi calităţile altuia.
Niciodată nu a încercat să ridice tonul sau să provoace pe cineva din
sânul formaţiei la ceartă. Se făcea util, pe cât putea, şi încerca, la
modul lui şvăbesc, să câştige un ban în plus, oferindu-ne în timpul
transportului cu autocarele ba un sandviş, ba o pâine cu untură, un
pahar de iaurt. Îşi deschisese un fel de mic bar şi cerea nişte preţuri
mari pe produsele sale, pe care le aducea de acasă, dar noi ne
bucuram că aveam această posibilitate şi chiar îl încurajam.
La un drum spre Cluj, ne-am oprit undeva într-un orăşel şi am
luat o sticlă de whisky, după care m-am retras cu Hollinger. Undeva
mai în spate, pe o bancă dublă din autocar, adâncindu-se în discuţii,
ne-am trezit, după vreo oră şi jumătate că sticla de whisky e goală.
Pe mine nu m-a afectat asta, ce însemna o jumătate de sticlă de
whisky, nu era o cantitate care să mă dea gata. Hollinger se îngălbeni
dintr-o dată, sări în sus, deschise geamul la autocar şi începu să
vomite din plin. A pictat toată partea stângă a autocarului, ca un afiş
scârbos, şoferul începu să ţipe şi să înjure. A oprit autobuzul şi l-a
pus pe Hollinger să cureţe, dar, beat fiind, n-a avut prea mare spor.
La sosirea în Cluj, noi plecarăm la hotel, iar el rămase să spele
autobuzul.
În oraş aflai că fosta casieriţă a teatrului sau a filarmonicii, care
ne invitase de multe ori în timpul anilor ’70 în Cluj, să dăm concerte
la sala de sport, se sinucisese din cauza unui control financiar. Luase
cianură şi unul dintre impresarii mai tineri mi-a descris nişte scene
înfiorătoare, petrecute chiar acolo, la contabilitate. Era limpede că pe
viitor nu se mai putea colabora în condiţii bune cu Clujul şi că va
trebui să găsim pe altcineva care să ne organizeze concertele la sala
de sport.
372