Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Pe Laura o luasem în turneu cu mine, avea o mamă
înţelegătoare, căreia îi telefona din când în când, povestindu-i unde
ne aflăm, ce facem. De câteva ori am vorbit şi eu cu mama ei, avea o
voce foarte plăcută. Deşi îşi făcea griji, avea multă încredere în mine.
O luam pe Laura peste tot, nu mai acceptam să n-o am lângă mine,
mă obişnuisem aşa de mult cu ea, prezenţa ei mă umplea de un
sentiment plăcut de linişte şi siguranţă.
Relaţiile din fiecare oraş, pentru că, în timp, fiecare din noi îşi
făcuse cam peste tot câte o prietenă, deveniseră pentru mine
neinteresante. Laura era cu mine peste tot. Prin hotel, în apartamentul
meu, Laura umbla de obicei goală şi nu de puţine ori era surprinsă de
colegii mei, care mă vizitau, dar ea nu se formaliza şi umbla fără jenă
în continuare. Eventual îşi punea un mic cojocel de blană, pe care-l
aveam în vremea aceea! Ce ochi făcea Hollinger, aproape că-i ieşeau
din orbite! Se afundau în discuţii filosofice, fără să-şi deslipească
ochii de la ea. Laura răspundea foarte liniştită şi semeaţă, ştiind bine
ce efect avea asupra lui Hollinger.
Cu el mă înţelegeam foarte bine, devenise, imediat după Şobre,
care era cel mai vechi rody de-al nostru, foarte important. Era foarte
zdravăn, avea o ordine nemţească în el, aşa că instrumentele noastre
nu se mai zgâriau, nu se mai paradeau, era tot mai mult spaţiu în
camioanele cu scule, puteam să înghesuim o grămadă de lucruri noi.
Dispăruse haosul, viteza de montare era mai mare, viteza de
demontare la fel, crescuse eficienţa.
La Sibiu, într-un turneu, mă jucam cu un cuţit, cred că era
cuţitul meu de scafandru. Eram cu Victor Cârcu, adâncit în discuţii,
el ne însoţea în turnee ca regizor. Se ocupa de lumini, se ocupa de
scenă, de fapt îl ţineam cu mine ca să am cu cine să stau de vorbă.
Hollinger intră brusc ăn cameră, fără să bată. Cu o reacţie
neaşteptată, zvârlii cuţitul care se înfipse lângă el în uşă. Se înfipsese
din întâmplare, pentru că nu eram prea exersat în aruncarea cuţitului,
deşi îmi plăcuse pe vremea când eram elev. Cu cuţitul zbârnâind
lângă el în uşă, Hollinger, şocat, trase o înjurătură zdravănă. I-am
răspuns, în glumă, în aceeaşi manieră, dar, simţindu-mă provocat,
m-am repezit la el. A observat atacul şi şi-a întins mâinile spre mine,
mâinile lui alea lungi, dar i-am aplicat o aruncare de şold. L-am
apucat de haină, l-am tras peste şold şi l-am aruncat pe parchet. L-am
371