Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

telefoane, de instrumente, pentru acoperit pierderile la schimbul de
valută, iar restul se împărţea în mod egal.
– Erai singurul lider de grup şi manager. În mod normal, în
grupurile româneşti, fiecare îşi ia partea lui în turneu şi şi-o
mănâncă după cum vrea. La voi, tu plăteai. Aveai întotdeauna taşca
plină de sute şi fiecare zicea ce voia. Erai şi impresar şi lider de
trupă. Odată rn-ai sunat. „Bai, Reluţule, fă şi mie rost de nişte bani
că trebuie să plec la Timişoara şi trebuie să plătesc Hotelul
Victoria”. „Bine, Niculaie, hai că-ţi fac. Cam cât îţi trebuie?” „Vreo
trei mii de lei”. „Eşti nebun, de-abia am câteva sute... Stai că fac eu
rost de undeva, o descurc eu! Da’, câte zile ai de stat?” „Vreo
două”. „Ne vedem la « Berlin »”. Am făcut rost de bani de pe la
serviciu şi m-am prezentat la apel. Era multă lume cu voi, inclusiv un
popă răspopit care se ţinea toată ziua după coada voastră.
„Gherghel, nu mai e nevoie de bani, c-am făcut rost”. Tocmai atunci
a apărut Filip Merca, cu un cartuş de BT plin cu sute. „Nicule, aicea
sunt douăzeci de mii de lei!” „Te duci la Timişoara, acolo e un
perete întreg de « Marshall »-uri, îţi alegi pe care vrei...”
„Gherghel, hai cu noi, că plecăm la « Rainbow », la mare!” „Nu
mai pleci la Timişoara?” „Mai târziu. Nu vii cu noi?” „Nu pot, măi,
mai am şi slujbă şi altele...” Şi-ai plecat cu popa şi cu încă nu ştiu
câţi inşi. Peste două zile m-ai sunat din nou. „Gherghel, fă-mi rost
de nişte bani, să mă duc la Timişoara!”
– N-am ţinut niciodată la bani, dar, dacă era nevoie, ştiam să-i
obţin. La băieţi le-am făcut, chiar, carnete de CEC. Nu le dădeam
decât bani de cheltuială, iar la sfârşitul turneului le dădeam CEC-ul,
nişte zeci de mii, acolo. Nu s-a putut plânge nimeni de lipsă de bani,
Când nu se cânta o perioadă mai lungă, băieţii spărgeau tot şi
ajungeau, unii, să vândă şi sutele de sticle de băutură strânse în
câteva săptămâni. Şi încearcă să-mi reproşeze acum...
– În mod normal, pentru un lucru pe care mi-l reproşează
cineva de-acum cinci ani şi nu l-a reproşat atuncea, nici nu-l iau în
consideraţie. Dacă cineva va vrea vreodată să susţină că altcineva,
nu managerul, nu liderul, a fost, de fapt, „Phoenix”-ul, ăsta a fost
unul singur şi s-a numit Nicu Covaci. Înainte cu o seară de a veni tu
în Bucureşti, la Hotelul „Modern”, deja venise Calboreanu, cu
Kappl şi cu Ţăndărică. Urma să vii şi tu a doua zi dimineaţă. M-am
dus acolo să pregătesc terenul, pe băieţi, deşi ştiam că doar cu tine
365