Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

că-l văzusem pe Ioji că-şi ia vioara, şi el zice: „Ce să se termine, nu
vezi că ăla abia îşi ia vioara?!” Şi-atuncea a strigat: „Gata,
închideţi!” S-a închis cortina pe ultimele acorduri ale lui „Negru
Vodă”. Umblam după cortină că ştiam cam ce urmează, ştiam că
trebuie să te potolesc pe tine, că nu se întâmpla în fiecare zi să se
tragă cortina peste „Phoenix”. Mergeam alături de cortină, mă
apropiam de voi şi-n clipa în care s-a închis, mai erau vreo doi metri
din cortină, Mircea a luat tamburina şi-a trântit-o în picioarele lui
Kappl. „Ţi-am strigat, băi, să te mai opreşti odată! Nu te mai
opreşti, fir-ai al dracului!” Arşice s-a făcut tamburina! Cel mai
supărat era, bineînţeles, Nicu. „Relule, pe mine nu mă mai prinzi.
Peste noi nu se trage cortina!” Parcă eu aveam vreo vină...
– Aveai, că tu erai organizatorul.
– După treaba asta, a fost, deci, în februarie 1972, în decembrie
am deschis Polivalenta. O zi sau două după Crăciun, nu prea era el
Crăciun pe vremea aia, că pe urmă, în ’73, aţi apărut cu „Clasic
XX” la Sala Palatului, dar atunci, la Polivalentă, apăruse deja
Schpitzly. Cred că era deja ’73, n-apăruse „Mugur de fluier”. El a
venit între „Cei ce ne-au dat nume” şi „Mugur de fluier”. Nu mai ţin
minte ce aţi cântat, dar ştiu că erau blues-uri, apărea şi el pe voce. Îi
găsisem un scaun rotativ şi se învârtea tot timpul, ba într-un sens, ba
într-altul. Cânta, se bâţâia, a fost omul de show, într-un fel. Era cu
pletele lui lungi şi cu keyboard-ul, care avea un rol important în
sunetul vostru.
– La ora aia, el cânta la pian. A primit synthesiser-ul abia în
’74 sau ’75. Poate că avea o orgă, sau ceva de genul ăsta. Schpitzly
a fost cu noi doar la început, după ce aplecat Moni, apoi, la „Cei ce
ne-au dat nume” şi la „Mugur de fluier”, n-a participat. S-a dus la
„Amicii” să facă oarece ciubucuri şi a venit din nou când l-am luat
eu, că avea synthesiser-ul.
– Primul concert care s-a făcut la Polivalentă a fost într-un
decembrie, nu mai ştiu dacă era ’72 sau ’73. Nu mai fusese nici un
concert înainte şi nu exista un podium, o scenă. Era prima dată când
se organiza un concert acolo. Era cu câteva zile înainte de Crăciun
şi au adus de la operă, ceruse Teatrul „Tănase”, nişte practicabile,
pe care să cântaţi voi. Au adus patru bucăţi de practicabile, de doi
pe doi metri şi înalte de patruzeci de centimetri. Erau nişte lădiţe
faţă de ce trebuia unui grup de rock. Eram disperat, lădiţele erau la
362