Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Comitetul de partid că vom aduce grupul „Phoenix” şi că numai
transportul cu autocarul costă vreo opt mii de lei... Pe 13-15
ianuarie a fost gala la club şi în februarie a fost spectacolul de la
Palat.
– Tu erai la „Săptămâna”?
– Cu Florin Ursulescu. Voi aţi venit şi a urmat spectacolul
acela teribil la care s-a tras cortina peste voi. Aţi încheiat
spectacolul de şase ore. În primele rânduri era şi domnul Amza
Săceanu, care pe vremea respectivă era preşedintele Comitetului de
cultură al municipiului Bucureşti. Nu era un om prea speriat, dar
situaţia era de aşa natură. Dar pe atunci nu era încă jalea de pe
lume. Trecuseră abia vreo şase luni de la întoarcerea lui Ceauşescu
din Coreea şi China, se făcuse deja tăierea fustelor şi a pletelor. În
cele şase luni nu mai fusese nici un concert, abia am reuşit să ne
strecurăm cu gala. Băgasem de la folclor până la rock, de la jazz
până la folk şi reuşisem să spargem iarăşi gheaţa în capitală şi să
facem un concert. Dar, în conjunctura aceea, era limpede că
apariţia „Phoenix”-ului, care între timp deveniseră „Cei ce ne-au
dat nume”... Finalul a fost „Negru Vodă”. Stăteam pe scara de
incendiu de la Sala Palatului, atârnat în culise, şi făceam semne
disperate. Depăşisem termenul cu vreo jumătate de oră şi Amza
Săceanu urcase pe scenă. Pe vremea respectivă se plătea o mie de
lei minutul de penalizare.
– Acuma e opt sute de lei.
– Asta e altceva. Atuncea nu ne gândeam atâta la bani, cât la ce
urma după. Săceanu striga la omul care trăgea cortina „Trage”, eu
strigam „Nu trage”. „Tovarăşu’ preşedinte, vă rugăm, uite că sunt
gata, mai e un pic. Mai sunt zece secunde şi gata, trag cortina!”
Iarăşi mă suiam sus pe scară şi făceam semne disperate. Mircea mă
vedea, era cu tamburina în mână, dar Ioji făcea un solo de bass
nemaipomenit, se încălzise bozgorul şi-avea un chef şi-o lălăia şi-o
lungea... şi eu înnebuneam. La tobe era Costin Petrescu. Tocmai
când îşi luase Kappl vioara, era de fapt finalul, atunci a strigat ăla
„Trage cortina!” şi bietul om, maşinistul de la Sala Palatului, n-a
mai avut ce face, nu mă putea asculta pe mine, trebuia să-l asculte
pe preşedintele Comitetului... Şi-a început să se tragă cortina. Cred
c-a închis exact în momentul în care Ioji îşi termina partea de vioară
de la „Negru Vodă”. În clipa în care eu am zis: „Gata, se termină!”,
361