Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL IV
BRIGADA DE LA MEDIE 2
PUNGA CU PREZERVATIVE
Am trecut ultimul an de generală binişor, ba chiar, la fizică, un
profesor din comisie, mi-a spus: „Dacă ţi-ar servi la ceva, ţi-aş da
zece plus!” Tot timpul clasei a şaptea am făcut un an pregătitor
pentru admiterea la Şcoala de arte plastice, unde tatăl meu, într-o
clipă de inspiraţie divină, mă călăuzise într-o zi. Până atunci,
fusesem hotărât să mă înscriu la Şcoala sportivă. „Lasă-l dracului de
sport, că doar n-o să-ţi rupi oasele toată viaţa! Uită-te la Ginu – un
văr de-al meu – că s-a lăsat de fotbal şi lucră ca oamenii în fabrică...
Dandu – alt văr – s-a lăsat şi el de fotbal şi iar caută de lucru în
Timişoara. Am un cunoscut de pe vremuri, M., şi-i profesor de
pictură. Hai încearcă să faci şi tu ceva ca lumea, că doar talent ai, de
la mine!”
Am reuşit la Arte Plastice cu succes şi am continuat, în timpul
liber, să mă ocup de lecţiile de ghitară. Dar maică-mea îmi găsise o
nouă ocupaţie, chemând-o pe Adina Ene, o domnişoară frumoasă, sămi
dea lecţii de engleză. După vechiul obicei, Mutti îi cosea. Am
învăţat engleza cu plăcere, pentru că preocupările mele muzicale erau
orientate spre hit-urile cântate în această limbă şi difuzate cu frenezie
de Radio Novisad, Beograd, Luxemburg ori „Europa Liberă”.
Lecţiile de ghitară mergeau din ce în ce mai bine, Popescu era
mulţumit. Din cauza admiraţiei mele pentru Adina şi a interesului
pentru o limbă atât de uzitată în muzică, îmi dădeam toată silinţa şi la
engleză. Se părea că aveam ceva talent. „Tu ai bosa limbilor”, îmi
spunea Vera Dumitrescu, profesoara de istorie ce locuia la acelaşi
etaj cu noi.
Eram în clasa a noua, când apăru un individ, un tânăr de la
Şcoala Medie nr. 2, cunoscut ca fiind regizorul brigăzii artistice, ce
avea tradiţie în oraş şi era foarte apreciată.
– Am auzit că tu cânţi foarte bine la ghitară şi ştii şi note. Nu
36