Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

I-am mulţumit pe domnii ce purtau răspunderea producţiei, aşa
că ne-au lăsat să plecăm. Sătui de stat la hotel şi în Bucureşti, am
tulit-o spre Timişoara şi apoi spre Văliug, unde ne aşteptau liniştea şi
pacea.
Acasă, Sepi şi Lili s-au ocupat de coperta discului. Au apărut cu
o machetă cum numai văzusem niciodată. Era atât de frumoasă şi
originală, încât ne-a cucerit pe toţi de la început. Pe prima faţă se afla
un portret al lui Cantemir, interpretat ca inorog. Pe un fundal de
semne de horoscop, pe faţa interioară, avea să se întrupeze acea
scenă de „Zoomahie”, desenată în peniţă de Lili. Aici se întâlneau
toate animalele invocate. Pe ultima faţă apărea iarăşi Cantemir, în,
altă culoare. Era o trimitere directă la „Istoria Ieroglifică”.
Am trimis macheta la „Electrecord”, fericiţi că, în sfârşit, vom
avea cea mai frumoasă copertă ce s-a făcut vreodată în România.
În rest, ne cam plictisisem şi nu prea aveam ce să facem, bani nu
veneau decât de la Uniunea Compozitorilor, noi concerte erau greu
de aranjat deoarece, interzişi fiind, nu mai avea nimeni curaj să
lucreze cu noi.
Am cântat de câteva ori la Liceul Silvic în Timişoara, unde
mergeam de drag, doar ca să fim în contact cu publicul. În toamnă
am prins câteva „rugi”. Asta înseamnă hramul bisericii. Fiecare sat
din Banat avea un sfânt patron. Când era ziua hramului, se lăsa cu un
chiolhan ce dura trei zile şi trei nopţi. Oamenii din sat se băteau să ne
găzduiască şi trăgeau de noi ca de prăjituri, fiind mândri să aibă pe
vreunul dintre noi în casă. Pe scenă, se afla o găleată de tablă zincată
de douăzeci de litri plină cu ţuică. În timp ce cântam, ni se turna cu
polonicul ţuica pe gât, pe haine, pe instrumente.
Cântam într-o frenezie continuă, cu mici pauze. Ne trezea
bucuria de a cânta. Nu ne interesau atât de mult banii, chiar dacă în
acea perioadă nu ne mergea prea grozav. La una din rugi, dându-i
pachetul cu bani lui Schwarz să-l păzească, am rămas fără ei.
Schwarz adormise cu pachetul sub cap, pe o bancă şi la trezire avea
în locul banilor o cărămidă, aşa că ne-am întors lefteri acasă.
Era clar că trebuia să găsesc o modalitate de a câştiga şi de a
cânta la dimensiunile pe care le cunoşteam. Spectacolul
„Cantafabule” fusese completat cu o parte alcătuită din piese străine,
357