Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

O privea pe Laura cu jind.
– Cum de ai tu aşa un noroc la fete, Nicule?
– Păi, nici nevastă-ta nu-i de aruncat!
Mă gândeam cu poftă la picioarele ei lungi şi la sânii mari.
– Ţi-o dau când vrei, cât dai?
Ştiam că face glume şi că încerca să ţină pasul la bancurile
noastre provocatoare. Miza era mare. Nici nu bănuia cât risca. Noroc
că nevastă-sa îl iubea şi, după câteva tentative, ne-am lăsat pagubaşi.
– Măi, ce fată, ce fată!
Evident, se referea la Laura.
Înregistrările s-au terminat la un moment dat. Trecuseră cam
două luni şi băieţii au plecat la Timişoara. Ioji şi cu mine am mai
rămas în Bucureşti să stabilim ultimele condiţii în care urma să se
desfăşoare producţia acelui dublu LP. Prea mult nu aveam ce discuta
cu „Electrecordul”. Neînţelegând ce spunem pe parcursul piesei
„Zoomahia”, iar noi neavând nici un text concret de oferit cenzurii,
piesa a fost scurtată cam la jumătate. Ceea ce se auzea erau, de fapt,
incantaţii de ritual, invocaţii magice, dar cu sunetul atent prelucrat,
sau cu banda întoarsă în aşa fel încât să nu se distingă exact ceea ce
spunem. Deci, din motive de prevedere ne-au tăiat ce nu se auzea şi
ceea ce era, de fapt, mult mai puţin exploziv decât ceea ce se spunea
clar şi răspicat:
Iată vine din nou
Cel hrănit cu numai rouă
De la Livan...
A trebuit, în timp ce ne pregăteam, să fugim la aeroport şi taxiul
era afară, să mai înregistrăm ceva, care să dea sens „Zoomahiei” în
versiunea prescurtată. Ne-am repezit cu Ioji în studio, am dat drumul
la bandă şi le-am cântat:
Aceasta este Zoomahia,
Războiul al fiarelor,
Bellum ferrarum,
Aceasta este
Bellum ferrarum,
Aceasta este...
356