Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Încercam să evit telefoanele cu Ioana, sau, dacă răspundeam din
întâmplare, făceam tot ce puteam să scap de o posibilă întâlnire. Cu
intuiţia şi experienţa ei, Ioana descoperi adevărul cu mult mai repede
decât credeam. Spre uimirea mea, nu făcu nici un scandal, ba chiar
îmi dădu de înţeles că se bucură pentru mine şi că mă sprijină,
înţelegându-mi sentimentul pentru Laura. Paradoxal, aveam chiar
impresia că mi-l împărtăşeşte.
După trei zile şi trei nopţi de vis, în care ajunsesem la apogeul
extazului nostru, mai lipsea doar un singur lucru pentru îndeplinirea
dorinţelor noastre cele mai aprinse.
– Sunt fată mare!
Chestia asta mi-a impus un asemenea respect, încât nici nu
mi-ar fi trecut prin cap să-i pun afirmaţia la îndoială. Deşi degetele
mele o exploraseră centimetru cu centimetru, nu îndrăznii să forţez
situaţia. Mă miram de puterea noastră de stăpânire. Stătusem trei zile
şi trei nopţi cu ea sub plapumă şi nu finalizasem o intenţie care era de
la început clară!
A treia seară, tocmai când în cameră mai erau şi alţii, chiar în
patul vecin se îmbrăţişa încă o pereche, îmi spuse un un lucru
surprinzător.
– Cred că acuma vreau!
– Oare să fie adevărat, am înţeles bine?
Încet, cu multă gingăşie, i-am dat jos micuţul slip care-i apărase
cu atâta succes trupul în faţa lupului flămând preţ de trei lungi zile.
Oftaturile ei şi gemetele mele îi făcură pe ceilalţi să se retragă,
înţelegând că se întâmplase ceea ce nu mai sperase nici unul dintre
noi.
Într-adevăr, îndrăgostit de Laura era Hollinger. Holli era un
găligan de handbalist, fost prin echipa naţională împreună cu alţi
timişoreni, Gunesch şi gaşca de şvabi ce ţinuseră spatele acelei
echipe respectate pe plan european. Tatăl lui Holli era cel mai mare
profesor de germanistică recunoscut în România şi, totuşi, fiul căra
sculele la „Phoenix”. Îşi pierduse la un moment dat firul vieţii şi se
ataşase de noi atât de mult, încât nu mai putea trăi fără „Phoenix”.
Ştiu că demolasem casa părinţilor lui, unde năvălisem ca nişte tătari
puşi pe jaf. A fost un chef de pomină, după care şi-a lăsat nevasta
acasă şi a plecat în turneu cu noi prin ţară.
– Ce fată frumoasă!
355