Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

„Electrecord” nu şi-au imaginat vreodată că înregistrarea va dura
două luni, altfel ar fi trebuit să limiteze durata prin contract.
Când ni s-au terminat banii, luam băutură, lăzi cu bere şi vodcă
de la bar – îl cunoşteam pe barman şi aveam un oarecare credit – şi le
ofeream restaurantului spre vânzare şi aşa ne puteam acoperi
mâncarea. Adevărul e că, din când în când, în formaţia „Phoenix” se
instaura foametea şi atunci stăteau cu toţii pe capul meu să găsesc o
ieşire.
Cu Ioana Crăciunescu eram din nou în contact, ba chiar
într-unul foarte direct. Deşi îl acceptasem pe Schpitzly într-una din
camerele din apartamentul meu, o primeam pe Ioana. Ţipetele ei de
extaz păreau că nu-l deranjează. Într-o zi chiar, făceam dragoste
amândoi, goi, în picioare, şi ea se aplecă pe pervazul ferestrei de la
etajul al optulea, unde locuiam. Vizavi se construia un bloc sau se
efectuau nişte reparaţii, în orice caz exista o schelă pe care câţiva
muncitori se făceau că trudesc din greu. Ne-au descoperit, geamul
fiind deschis, afară strălucea un soare de început de vară ce ne
biciuia simţurile. Începură să fluiere şi să huiduie. Ciudat, în loc să
ne simţim jenaţi şi să ne ascundem, simţirăm amândoi un imbold de
a provoca şi plăcerea noastră crescu înzecit continuându-ne actul în
faţa ferestrei.
Într-o duminică mă trezii mai devreme, dormisem singur şi eram
agitat. M-am dus în camera de zi în care se afla un televizor şi îl
aprinsei. Se prezenta un fel de festival de filme antifasciste. Am lăsat
televizorul aprins şi am continuat să moţăi în fotoliu. Reininger
dormea în camera de la stradă şi-şi trăsese pătura peste cap. La o
vreme începu un nou film antifascist, o producţie maghiară ce debuta
cu un cor interpretând „Deutschland, Deutschland über alles!” Ca
să-i fac o plăcere lui Reininger, ce stătea în fiecare noapte până târziu
ascultând „Vocea Americii” şi „Europa Liberă”, am dat sonorul mai
tare. Reacţia lui Schpitzly a depăşit toate aşteptările. Dintr-un salt a
fost de sub plapumă la fereastră, unde s-a aruncat până la brâu peste
pervaz, uitându-se cu sete în stradă. Nu pot descrie expresia de
dezamăgire când şi-a dat seama că melodia venea din televizor şi nu
de afară. Se întunecase la faţă, devenise mai uscat şi mai băţos şi şi-a
pus toate păturile şi pernele în cap. În acea zi s-a scuzat că nu poate
veni la înregistrări şi am lucrat fără el.
351