Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Asistaseră la nişte repetiţii de-ale noastre şi erau încântaţi de
noul nostru sound şi de piesele cu o ritmică deosebită. Ne-au rugat să
cântăm câteva dintre ele. Nu aveam decât o ghitară acustică la mine,
aşa că nu am putut, nici pe departe, să interpretăm acele piese barocsofisticate
pe care le exersam la Casa de Cultură din Mehala, unde
„Omega” asistase la repetiţie. Am alunecat, în scurtă vreme, într-un
session, alcătuit din „Beatles”-uri şi blues-uri cunoscute sau
improvizate ad-hoc.
Marea mea uimire a fost când băieţii şi-au luat rămas bun,
înspre dimineaţă, argumentând că trebuie să ajungă la hotel. A doua
zi urmau să susţină un concert, în Bucureşti. Noi am rămas să ne
facem de cap, necontrolaţi de nimeni, încă două zile încontinuu, fără
să mai ştie cineva când e zi şi când e noapte. Timpul trecea repede.
După câteva săptămâni de la venirea lui Ovidiu, m-am trezit din
nou în Bucureşti, hotărât, de data asta, să înregistrăm. Trebuia să
imortalizăm ceea ce acumulasem creativ şi ca experienţă în această
jumătate de an, acele „Cantafabule” cu texte ce ne vrăjeau ori de câte
ori începeam să cântăm vreuna din melodii.
Am fost cazaţi la hotelul „Modern”, de pe bulevardul
Republicii. Eu aveam un apartament imens, cu două camere de
dormit şi una de zi, cu tot felul de accesorii.
După ce am fost siliţi din nou, ca întotdeauna, să iscălim o
fiţuică bătută la maşină prin care acceptam să cedăm
„Electrecordului” toate drepturile, am pornit să înregistrăm.
Concepţia era destul de clară, aşa că producţia se structura cam
la modul la care fusese gândită. Începea cu o invocaţie prin care
chemam toate duhurile de bine şi de rău, prin formule magice şi
vrăjitorii. Tot restul era în surdină, cu spaţii care distrugeau cuvântul.
Fiarele incantate începeau să apară una câte una. Apărea şi „Pasărea
Roc...k and roll”, o parodie rock la adresa păsării roc din „O mie şi
una de nopţi”. Apoi, după apăsătoarea şi ameninţătoarea Cucuvae,
din „Cânticilu al cucuvăeliei”, se trecea la acel complicat duel între
forţele binelui şi ale răului din „Zoomahia”. În final, ajungeam la
imnul triumfal închinat păsării Phoenix, simbol al renaşterii, al
reîntoarcerii eterne, purificate prin foc.
Povestea păsării Phoenix s-a ţinut de noi timp de treizeci de ani
de zile. Au rămas în urmă munţi întregi de cenuşă, dar niciodată nu
mi s-a revelat adâncimea simbolului renaşterii ca în textul scris de
349