Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL XLV
DEUTSCHLAND ÜBER ALLES
Se apropia concertul formaţiei „Omega” în Timişoara. După ce
am auzit la „Olimpia” cel mai bun sound ce se produsese la noi până
atunci, i-am invitat pe băieţi, împreună cu Tavi Ursulescu, ce era pe
atunci nelipsit din gaşca noastră şi considerat de Mutti al doilea fiu al
ei, la un chef dat de noi, în nişte cabane închiriate la Şag.
Nu era încă sezon de baie la Timiş şi cabanele stăteau goale.
Legătura ne-o făcuse „Cap de măgar”, Nelu, barmanul de la
Costineşti. Acum era angajat tot ca barman în Şag, la şoseaua
năţională, într-un loc frecventat, deşi era la 12 km de Timişoara. Am
închiriat cabana unui club sportiv şi am umplut-o până la refuz cu cei
de la „Omega” şi cu o gaşcă de două ori mai mare de fete şi băieţi
dispuşi să asiste la o agapă decadentă.
Cei de la „Omega” s-au dovedit pe cât de talentaţi şi de buni
profesionişti, pe atât de modeşti.
Am înţeles în scurt timp ce însemna noul sistem de a construi
sound-ul unui concert, pornind de la tobe. Până în acel moment,
singura trupă care mă impresionase din acest punct de vedere era
„Cromatic”, unde Sorin Tudoran, cu o mână genială, reuşise să dea
formaţiei un sunet anume, foarte personal şi bine definit.
Pieile tobelor erau lăsate foarte largi şi chiar lipite cu leucoplast,
ceea ce pretindea toboşarului să lovească de fiecare dată cu aceeaşi
putere, în fiecare element al bateriei. Asta ar fi epuizat pe oricine
care nu ar fi avut îndeajuns antrenament sau destulă motivaţie.
Sunetul, însă, captat cum trebuia, crea o bază pentru întreaga
construcţie sonoră, de o monumentalitate nemaiîntâlnită. Băieţii erau
OK şi arătau cum trebuie să arate, cu păr lung, dar, spre deosebire de
noi, erau blonzi.
La chef s-au vădit a fi ceva mai slabi decât în concert. Nu au
rezistat la cei câţiva litri de „palinka”, procuraţi special din Ardeal şi
la toate acele mâncăruri tipice româneşti cu care i-am îmbuibat.
348