Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

Românului i s-a inoculat un fel de respect amestecat cu frică faţă de
orice instituţie de stat, faţă de orice purtător de uniformă, chiar şi de
CFR. Acesta reprezenta puterea statului, deci a poporului, a noastră,
a nimănui. Ne-am făcut de cap, am fost filmaţi în fel şi chip. Ziua era
însorită ca mai toate cele petrecute pe Semenic şi veselia a fost mare.
Se pare că emisiunea s-a şi dat pe post.
Au urmat zile liniştite. Într-una din ele, o zi în care fiecare se
plictisea în colţul lui, uşa de la intrare s-a deschis brusc şi casa s-a
umplut de hohotul de râs piţigăiat al lui Şobre. Îl trimisesem la Reşiţa
să facă rost de whisky bun, pe valută, şi de gagici. Dar sunetul
râsului său, atât de cunoscut de noi, era parcă alterat de ceva. M-am
uitat la el şi-am înlemnit. Din gură îi curgea un val de sânge.
– Ce s-a întâmplat?
– Mi-am spart toţi dinţii, bâigui el.
– Cum mama naibii ai reuşit? Cine-i de vină?
– Păi, şoferul de la taxi...
– Zi cum s-a-ntâmplat!
Mai înghiţindu-şi sângele ce continua să curgă, mai
ştergându-se cu mâneca de la palton, a început să povestească.
Înmărmuriţi cum eram, nu-i trecuse nimănui prin cap să-l aşeze pe un
scaun şi să-i ofere cel puţin un prosop. Plecase să execute ordinele şi
aranjase totul când, la întoarcere, sosind cu taxiul pe Semenic pe
drumul îngheţat, şoferul făcu un accident. Şobre dăduse cu capul în
parbriz şi îşi pierduse toţi dinţii, iar fata pe care o aducea a luat-o la
goană. Nu ştia în ce direcţie fugise fata, el îşi continuase drumul pe
jos.
– Trebuie să te duci la doctor.
– Lasă că nu-i nici o problemă.
– Nu se poate, nu te uiţi la ţine cum arăţi?
– Nu, ăăă stai să văd!
Ţâşni spre baie. După o secundă se auzi un ţipăt isteric. Şobre
ieşi cu gura până la urechi, hohotind de râs.
– Hi, hi... hi, hi, hi...
– Împachetează şi cară-te! Te duci jos la Pol şi-i spui să-ţi facă
dinţii, apoi mai stăm de vorbă.
Şuvăgău îşi terminase pe atunci facultatea şi lucra deja ca
dentist. Putea să-l ajute pe Şobre, care îi era prieten. Cu multă
tristeţe, Şobre se despărţi de noi şi dispăru.
342