Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

CAPITOLUL XLIV
JOC DE TREI
Într-o bună zi, Ioji năvăli în cabană radiind.
– Avem musafiri.
Era Erika Iozsa, cu o gaşcă de la televiziunea în limba maghiară.
– Băi, ce faceţi? Aicea v-aţi retras? Vedeţi că vă mănâncă lupii!
Erika îmi cam plăcea. Avea părul lung, de un blond închis şi
ochi albaştri strălucitori. Vorbea româneşte bine, dar avea un uşor
accent, care nu-mi displăcea. În afară de asta, îi respectam talentul de
interpretă, alături de Horvath Karoly şi ceilalţi colaboratori ai lor. Cu
timpul, Erika mă cucerise cu totul... După ce fusesem intimi o vreme,
rămăsesem buni prieteni în continuare. La plecarea mea definitivă
din ţară i-am lăsat ghitara mea iubită, acel „EKO” cu douăsprezece
corzi.
– Vreau să facem o emisiune cu voi.
– Ha!... Ha!
– Serios!
– Ha... Ha, ha!
– Nu vreţi?
– Cum vrei tu să faci asta? Doar ştii că noi nu intrărn în TV de
ani de zile şi că nu are nimeni voie să lucreze cu noi.
– Noi o s-o facem!
– Treaba ta, dar noi suntem interzişi de anul trecut. Am impresia
că nu a ajuns pe la tine circulara lui Călinoiu, deşi tare mă mir!
– Nu mă interesează, noi am venit deja cu toată echipa de
filmare şi vrem să facem o emisiune de o jumnătate de oră cu voi.
– Păi, să-i dăm bătaie!
A ieşit o filmare teribilă. Ne-am dat cu săniuţa, de data asta
ziua, pe pârtia de viteză a „Idioţilor”. În sfârşit, se lămuri şi lumea
cine strica pârtia în timpul nopţii. S-au luat cu mâinile de cap, văzând
salturile şi trântele noastre, terminate de fiecare dată cu câte o groapă
în pârtie, dar fiind acolo televiziunea, n-au îndrăznit să comenteze.
341