Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

gips. Aşa am repetat timp de zece zile. Apoi m-am dus la Luci şi am
rugat-o să-mi scoată gipsul de tot.
– Bine, dar nu am voie, nu se poate, trebuie să stai trei
săptămâni cu el, îmi spuse ea roşind.
– Scoate foarfeca şi taie!
– Ce se întâmplă aici?
Dintr-o uşă laterală apăru doctorul ce-mi pusese gipsul.
– Să-mi scoată gipsul, m-am vindecat. Peste două zile e
spectacolul la Sala Palatului şi nu pot cânta aşa.
– Ce dată scrie pe gips?
– Ar fi trebuit să stea cu el până pe 24, zise Luci stânienită.
– Scoateţi-mi gipsul, că oricum nu am de gând să mi-l păstrez.
Mi-l scot singur!
– Bine, scoate-l!
Doctorul se aşeză, privindu-mă cu o nuanţă foarte amuzată. Luci
aduse foarfeca specială, decupă aparatul gipsat ce se întindea până la
cot şi care, cu un zgomot sec, se prăbuşi pe podea.
– Foarte bine, închide pumnul!
M-am grăbit să fac asta şi dintr-o dată se făcu linişte. Când
m-am trezit din leşin, doctorul pipăia degetul.
– De necrezut, calus format deja. Ce-ai făcut cu el?
– Am exersat în fiecare zi, dar cu celelalte degete, pe ăsta nu
aveam cum să-l îndoi.
– Eşti hotărât să rămâi fără gips?
Durerea fusese atât de atroce încât devenisem nesigur. Nu ştiam
ce să mai răspund.
– Eşti un băiat viteaz, am să-ţi pun o atelă şi ai să poţi cânta la
Palat.
Nu ştiam eu ce-i aia o atelă, dar eram mulţumit că voi putea
cânta. Luci împreună cu doctorul îmi fixară degetul cu doua scânduri
subţiri, tăiate pe măsură, apoi bandajară în aşa fel încât să nu se poată
desprinde de deget. Doar prima încheietură a pumnului era mobilă,
restul degetului rămânând strâns în atelă. Acasă, primul lucru pe care
l-am făcut a fost să încerc să cânt. Încetul cu încetul, mi-am dezvoltat
o tehnică de a cânta cu degetul întins, mişcându-l doar din
încheietură. După câteva ore începusem să-mi recapăt încrederea şi
să încep să sper că vom susţine concertul la Palat cu succes. Aşa s-a
şi întâmplat, iar după concert m-am întors în Timişoara şi am mers
332