Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

i-a dat la şcoală şi i-a ajutat până în ultima clipă a vieţii. Se povestea
că fusese foarte frumoasă în tinereţe şi că era vestită în toate satele
dimprejur pentru hărnicia ei. Familia se trăgea din Toager, un sat de
la graniţa cu Serbia, unde aproape 80% din locuitori se numeau
Covaciu. Acest „u” final s-a pierdut, din păcate, în vremea
războiului, de prin acte. De aici, nedumerirea multora, care mă cred
ungur. Dar „Covaciu” vine de la numele unui strămoş potcovar. La
noi în sat se spune: „Mă duc cu calul la covaciu să-l potcovesc”.
Nemţii ar spune „Hufeisenschmied”, iar ungurii „Kovacs”. Eu socot
că e firesc ca într-o zonă atât de cosmopolită ca Banatul să se
utilizeze şi multe expresii de provenienţă străină de limba noastră.
Dialectul bănăţean este plin de cuvinte cu sunet foarte ciudat, ce-şi
au originea în sârbo-croată, maghiară, germană, cehă şi altele.
Se mai povestea că pe Tuşi o peţiseră mulţi oameni înstăriţi. I-a
refuzat pe toţi, chiar şi pe un vestit haiduc al vremii. Acesta a răpit-o
dar, după o vreme, a dus-o înapoi, neizbutind s-o înduplece să-şi
împartă viaţa cu el.
Cu acelaşi simţ al răspunderii faţă de familie, cu aceeaşi
dragoste şi devotament pentru fratele ei, Tuşi mă iubea şi pe mine,
ceea ce o deranja pe maică-mea. Îmi găseam refugiul şi înţelegerea la
orice oră la mătuşă-mea. Treceam în fiecare zi pe la Tuşi, care trăia
dintr-o pensie mică, de fostă muncitoare la CF.R., şi îmi încasam
banii de buzunar. Cu ei îmi cumpăram cornurile cu sare sau biscuiţii
„Eugenia”, de care devenisem dependent. Mai schimbam şi câte o
vorbă cu taică-meu, ori jucam fotbal cu el. Se pricepea la asta, pe
vremuri fusese jucător la câteva echipe vestite.
Într-o bună zi aflai că Tati s-a mutat de la mătuşă-mea şi că s-a
căsătorit cu o nemţoaică. Mi-am imaginat că, în sfârşit, Tati a găsit
pe cineva cu un caracter asemănător lui, cu care se putea înţelege
bine. Aşa şi era. Tanti Dori s-a dovedit o doamnă foarte cumsecade,
plăcută, şi am agreat-o din prima clipă. După un timp, taică-meu
începu să prospere, aveau o casă cu grădină, animale, ba chiar, la un
moment dat, şi-a cumpărat şi o maşină, un Fiat 1300, de care era
foarte mândru.
Acasă la noi, tensiunea rămăsese în aer, Mutti era şi mai severă
cu mine şi aveam greutăţi la şcoală. Presupun că aveam un fel special
de a privi, încât, chiar dacă urmăream concentrat o lecţie, unele
33