Covaci, Nicolae - Phoenix, insa eu

– Când mama dracului s-a-ntâmplat, că doar am fost toată ziua
în antrenament şi n-a apărut nici o sanie?
– Numai nişte nebuni pot face aşa ceva!
– Băga-i-aş ştiu eu unde!
Noi pufneam în râs şi ne vedeam de treabă.
Singurul ce ştia să schieze cât de cât era omul de la munte, Ioji,
crescut la Petroşani. Învăţase de mic şi acum ne dădea cu tifla, având
şi ziua program sportiv. Dispărea pe „Pârtia Idioţilor”, cea mai
folosită de pe Semenic, cobora făcând un slalom băţos, dar eficient.
Am încercat şi eu să schiez. Mi-am împrumutat nişte bocanci şi
schiuri şi, cu puţina experienţă pe care o aveam din vremea în care
veneam cu Moni şi Kamo, îndrăzneam să mă dau şi eu pe „Idioţi”.
– La o parteee!
Habar nu aveam şi nu pot face nici azi un slalom cât de cât. Mă
bizuiam doar pe agilitatea şi echilibrul bun, care nu se dezminţea nici
când eram încărcat cu o sticlă de whisky. Porneam drept în jos,
sărind peste micile hopuri şi sperând să mă pot opri undeva pe partea
cealaltă a muntelui. Ajungând pe contrapantă, lunecam înapoi cu
spatele până cădeam, lucru pe care îl acceptam ca făcând parte din
regula jocului. Consideram că totul are un preţ şi eram dispus să-l
plătesc. Senzaţia pe care ţi-o dă viteza şi tensiunea nervoasă era aşa
de plăcută încât, după ce i-ai dat de gust, multă vreme nu te poţi opri
să nu-ţi rişti oasele în fiecare iarnă.
Aventura în zăpadă a culminat într-o dimineaţă însorită.
Trezindu-mă mai devreme, l-am auzit pe Ioji moşmodind ceva prin
camera de jos:
– Ce faci acolo?
– Mă duc să schiez.
– Stai că vin şi eu!
– Nu, lasă tu, că nu ştii şi eu mă duc azi pe Piatra Goznei.
– Ce dacă?
Piatra Gozna era cel de-al doilea vârf în masivul Semenic, plasat
în apropierea cabanei noastre, cu o pârtie dreaptă şi extrem de
periculos înclinată, folosită doar la concursuri de talie internaţională.
– Gata, am venit cu tine!
– Faci ce vrei.
322